Nu vroiam să mă limitez doar la Rasputin, pentru că foarte
curând mi-am dat seama că pe lumea asta fiecărui Rasputin i se opune un Goethe,
că Rasputin îl trage după sine pe Goethe sau Goethe pe Rasputin, poate chiar îl
inventează, ca la momentul oportun să-l condamne. (...) Chiar dacă nu făceam
progrese, Gretchen se bucura de mine ca o fetiţă. Înflorea în apropierea mea,
chiar şi sub mâna binecuvântătoare, ce-i drept nevăzută şi totuşi păroasă a
vraciului rus, molipsind până şi cactuşii ei domestici. Dacă Scheffler şi-ar fi
scos în acei ani, din când în când, degetele din făină şi ar fi schimbat
chiflele din brutărie pe o altă chiflişoară, Gretchen s-ar fi lăsat de bunăvoie
frământată, modelată, unsă, coaptă. Cine ştie ce ar fi ieşit din cuptor? Până la
urmă te pomeneşti că, totuşi, un copilaş. Iar Gretchen ar fi meritat această
plăcere a coacerii.
Aşa, însă, şedea acolo, după lectura incitantă din Rasputin,
cu ochii aprinşi şi părul răvăşit, îşi lovea dinţii de cal şi de aur între ei,
dar nu avea ce muşca, spunea ah, Doamne, ah, Doamne şi se gândea la aluatul
acru. (...) Alerga îndată la bucătărie şi se întorcea cu râşniţa de cafea, o
ţinea în braţe ca pe un iubit, cânta, în timp ce cafeaua se transforma...
Günter Grass, Toba de tinichea
sublim
RăspundețiȘtergere