ouroboros în trei

Eu-el. O oră-o oră. Eu-el. Două ore-două ore. Eu-el. O noapte-o noapte. Eu-el. O plimbare seara-o plimbare dimineaţa. O dădăcim cu rândul. Nu o mai putem păcăli cu baby sitter ul. Ţipă până îşi pierde vocea şi se acoperă cu pete roşii de la plâns. Are, ceea ce se numeşte în literatura de specialitate, anxietate faţă de străini. Ne-o pasăm unul altuia şi ne consumăm în trei. Ea trăieşte din vieţile noastre. Noi cu necesităţile ei. Numai când doarme e time out. E timpul nimănui şi al fiecăruia. Ne cufundăm până dispărem cu tot cu voce, cu haine, cu gânduri, fiecare în computerul, în cartea sa, V – în perna sau în salteaua noastră, în pătuţ, în fotoliul de maşină sau pe unde o prinde somnul. Căutăm activităţi să o distrăm ca să nu se plictisească şi mai ales să nu-şi amintească de cureluşele în care stă semi-imobilă. Preferă să foşnească paginile cărţilor şi să le amestece între gingii. Dacă adineauri îi interziceam, azi îi permit totul ce îi face plăcere. Să mă tragă de breton şi să se amuze. Să mi-l smulgă. Pe ea nu o doare.