28 octombrie 2010

Pentru că nu pot tăcea... postez discursul criticului Mircea V. Ciobanu. Intenţionează să-l citească mâine în cadrul Congresului US.

Fiindcă această adunare se produce acolo unde – „tradiţional” – ne luăm rămas bun de la cei decedaţi, înţeleg că organizatorii vor să ne spună că USM este defunctă, iar noi suntem invitaţi să-i cântăm prohodul.
Nicio tragedie, orice s-ar întâmpla azi, aici. Chiar dacă am decide, d.e., suspendarea activitatii USM nimic nu s-ar schimba în viaţa scriitoricească. N-ar apărea nicio carte proastă în plus, niciuna bună în minus. Ar rămâne fără ocupaţie câţiva colegi, care se află mereu în treabă pe la sediul US, dar asta-i altceva. Că dacă ne împiedicăm de acest „contraargument”, reiese că pentru ei ne-am adunat.
O idee şi mai radicală: autodizolvarea US. Ar fi un gest curajos şi chiar am ieşi onorabil dintr-o situaţie… confuză. Nimeni nu m-ar mai reprezenta, decât chiar eu însumi, într-o chestiune politică, estetică, etică, în fine. Nu mi-ar mai fi ruşine când un scriitor s-ar face de râs pe cont propriu şi nu reprezentând o entitate din care fac parte şi eu. Nimeni nu m-ar mai întreba: ce-i cu Uniunea, ce-i cu Preşedintele, cu consilierii, ce-i cu directorii de program, ce-i cu premiile USM?
Nu va trebui să ne mai batem capul: ce-i cu Casa de Creaţie, ce-i cu sediul uniunii şi cu arendatorii? Cum se cheltuiesc banii acumulaţi din arenda sediului de către cantină şi de către alte instituţii? De ce nu ajung bani nici – măcar! – pentru premiile US?
Apropo, cinci ani în urmă, la Uniunea Scriitorilor era o singură subdiviziune funcţională: Barul Uniunii Scriitorilor, numit, poetic, BUS. Azi, nici acesta nu mai adună scriitori. Din barul scriitorilor s-a transformat în barul unui singur scriitor (şi acela, nebăutor)!

Dacă ne autodizolvăm, nimeni nu va întreba de ce Uniunea Scriitorilor din Moldova este o asociaţie care, în esenţă, propagă un soi de separatism literar. Or, dacă e să judecăm după relaţiile literare pe care le-a stabilit USM, se creează impresia că axis mundi sau ombilicul literaturii române trece doar prin Huşi, Galaţi, Târgovişte, Ploieşti sau Craiova, ocolind Iaşul, Clujul, Braşovul, ca să nu mai vorbim de Bucureşti. Se vede preferinţa şi amiciţia "conducerii", de fapt a anturajului lui Cimpoi (pe care anturaj, se pare, dl acad. nu-l mai stăpâneşte).
Nu puneţi numai pe seama aroganţei opiniile unor critici din România despre noi. Este o anume percepţie, pe care noi, din păcate, o alimentăm, prin proliferarea unor opere de calitate dubioasă şi cerşirea de aplauze ieftine. Tocmai de aceea îi îndrăgim doar pe acei „fraţi” care ne laudă. Din păcate, asta ne leagă tot mai mult (la nivel instituţional) de un segment marginal şi periferic al literaturii române.
Nu ne putem roti tot timpul în jurul aceloraşi statui: ni se învârte capul. Iar dacă timpul ni se scurge printre degete, de ce să ne supărăm pe epitetele depăşiţi sau defazaţi? E uşor să-i sărim în cap autorului acestei opinii. E mai greu să încercăm să depăşim o stare de fapt. Cu Uniunea de azi, vom rămâne nu numai depăşiţi, ci şi înapoiaţi.

Uniunea, în formula ei actuală, este o continuatoare fidelă a celei de pe timpul sovietic. „Proiectele şi programele”, ca să ironizez pe seama unui departament-cheie, se reduc la următoarele: serbări, aniversări, înmormântări, atitudine paternalistă faţă de tineri şi… moţăială cvasipermanentă. Chiar mă gândesc dacă această Uniune… nu ne-a fost lăsată cumva ca blestem, ca un soi de Transnistrie spirituală, ca să ne batem şi să ne mâncăm în jurul ei.
În general, situaţia din USM, cu un preşedinte care stă în fruntea organizaţiei două decenii ne aminteşte de Mao Zedong, de Kim Ir sen sau de L.I. Brejnev… condus la rându-i de un politbiuro (nu Consiliul US, ci de vreo patru evanghelişti, care de fapt sunt trei... unul îmi scapă, iar celălalt e – în rimă – Matei).
Esenţa situaţiei este, totuşi (şi) de altă natură. Are Dumitru Crudu o piesă, Alegerea lui Alexandru Şuţţo (vă amintiţi? – cea mai bună piesă românească din 2003, premiul UNITER, apoi, filmul televizat al lui Dominic Dembinski, cu Horaţiu Mălăiele şi Răzvan Vasilescu). Acolo, după decesul domnitorului, anturajul continua să conducă ţara în numele acestuia şi poporul chiar îl realege (!!!) pentru un nou termen. Deducţia de suprafaţă: lucrurile se schimbă doar atunci când se schimbă anturajul, suita, oastea regală. Or tocmai astea rămân la noi neschimbate, anturajul înşurubându-se tot mai adânc în fotolii, sub privirea tot mai obosită, tot mai indiferentă a lui… conu’ Mihai.

Opera se face la masa de scris şi se publică în periodice. Direcţiile estetice, şcolile şi grupările literare se conturează în jurul revistelor. Cărţile se tipăresc prin contact direct cu editurile. Nu mai e nevoie de tutelare, nu e nevoie, slavă Domnului, de cenzură de orice soi. La ce bun Uniunea?
Normal, în cazul în care lucrurile rămân pe vechi, va trebui să ne retragem din USM şi, fie să ne căutăm de treabă, fie să căutăm o altă formulă de asociere, pe alte criterii, pe alte filiere de activitate, nicidecum repetând formula actuală. Implicând tehnologii moderne de promovare a literaturii, întruniri, seri poetice, colocvii, dezbateri, cenacluri, concursuri de manuscrise, evaluarea pe criterii estetice şi premierea producţiei literare, contacte cu instituţiile europene de profil, cu organizaţii scriitoriceşti din alte ţări. Tot aici s-ar înscrie proiecte comune sau coordonate cu filiala Chişinău a USR, cu Institutul Cultural Român, cu PEN-Clubul, cu Uniunea Editorilor, cu revistele literare şi editurile din Basarabia şi din România etc.

Dar, în cazul în care va fi schimbată conducerea US şi, implicit, se vor schimba strategiile ei, toate acestea pot fi realizate în cadrul acestei uniuni. Apropo: uimitor şi chiar stupefiant pentru mine a fost să văd pe site-ul USM secvenţe de la activităţi de rezonanţă, pentru care US n-a mişcat un deget.
Propunerea mea (cea cuminte): să-l alegem pe Mihai Cimpoi preşedinte (de Onoare, bineînţeles), iar pe Arcadie Suceveanu – preşedinte efectiv al US. În acest mod, vom ieşi din revoluţii şi vom începe reformele, printr-un transfer lent de putere de la preşedinte la vice… Iar alegerea în această funcţie a Preşedintelui Filialei USR ar însemna şi sfârşitul separatismului literar basarabean.

2 comentarii:

  1. intrigant discursul.
    am citit şi scrisoarea lui Aureliu Busuioc.
    dar nu pricep. de ce modifică preşedintele USM tocmai acum ? se alege pe o anumită perioadă sau e altceva?

    (apar scîntei. oare ce urmează?)

    diana.

    RăspundețiȘtergere
  2. Diana,

    Domnului academician Mihai Cimpoi i-a expirat termenul (de şedere în fotoliul USM, ca sa fiu inteleasa exact). Respectiv - alegeri! Sper sa meargă pe verde, contracanditatul său.

    aurelia,
    în aşteptarea rezultatelor...

    RăspundețiȘtergere