lecturi de duminică

Îl vezi cum vine. În treningul roșu, în adidași, cu pas grăbit, cu capul ușor aplecat sau poate doar faptul că îl privești „de sus”, de la patru, te face să crezi că are capul aplecat. Ești sigură că nu te vede, nu te va vedea. Dar nu îți închei bine gândul că ochii voștri se intersectează și rămâneți preț de câteva minute rezemați de acea privire care devine singurul vostru punct de sprijin. Își va încetini pasul. Va zâmbi larg și-ți va flutura din mână. Tu, la rându-ți, vei deschide geamul și, în melanjul de ger cu sunetul clopotelor de duminică, îți vei ridica pijamaua până la gât în semn de salut. Goliciunea ta îl va face să-și accelereze pasul până la alergare. În 2 minute vei auzi cheia răsucită în broască. Va intra și te vei reține încă la geam. El se va repezi neapărat și te va trânti pe covor, chiar în bibliotecă. Îți va propune să-ți reții respirația un minut, își va lipi nările reci de nările tale ca să respire în nasul tău, cu aerul tău. Veți repeta jocul. De data asta tu îi vei inspira, expira în nări. Vei observa o bubiță în urechea lui, vei aduce tifon îmbibat cu alcool și îi vei cere insistent să nu mai pună degetele pe ea până la dispariție. Veți dori ambii, în aceeași clipă, să faceți pipi. Veți decide să o faceți împreună. Te vei așeza prima pe closet. El se va așeza pe coapsele tale. Veți număra până la trei și veți da drumul concomitent urinei. Vă veți șterge reciproc. Veți reveni în bibliotecă și veți stabili luna în care veți concepe un copil. Îi veți alege zodia, numele, grădinița și liceul, profesia, trăsăturile de caracter și intelectuale etc. Îi veți face portretul. În detalii. Apoi fiecare se va cufunda în cartea lui - două lecturi paralele...

Foaie pentru dragoste, sex și literatură

Cititoareo, acum eşti citită. Trupul tău este expus unei lecturi sistematice, prin canalele de informaţie tactile, vizuale, olfactive, ba chiar cu intervenţia papilelor gustative. Şi auzul îşi are rolul său, atent la gâfâitul şi trilurile tale. Nu numai trupul tău e obiect de lectură; el e o parte a unui ansamblu de elemente complicate, nu toate vizibile şi imediate: înnorarea ochilor tăi, râsul, cuvintele pe care le spui, modul de a-ţi strânge sau desface părul, felul în care iei iniţiativa sau te retragi, şi toate semnele se află la graniţa dintre tine şi obiceiuri, memorie, preistorie şi modă, toate codurile, toate sărmanele alfabete prin care o fiinţă omenească crede în anumite momente că citeşte o altă fiinţă omenească.

În acelaşi timp, şi tu eşti un obiect de lectură, Cititorule: Cititoarea ba trece în revistă trupul tău, de parcă ar parcurge tabla de materii, ba îl consultă, cuprinsă de o curiozitate rapidă şi precisă, ba întârzie interogându-l şi aşteptând să primească un răspuns mut, de parcă fiecare constatare parţială ar interesa-o numai pentru o recunoaştere spaţială mai vastă. Se opreşte asupra unor detalii neglijabile, uşoare defecte stilistice, de exemplu, mărul lui Adam, proeminent, sau modul de a-ţi înfunda capul în umeri, folosindu-le pentru a stabili o margine de detaşare, de rezervă critică sau încredere jucăuşă; apoi, amănuntul descoperit incidental e valorificat peste măsură, de pildă forma bărbiei tale sau un semn special pe umăr; şi din acest început îşi ia avânt, parcurge (parcurgeţi împreună) o pagină după alta de la cap la coadă, fără a sări o virgulă. Între timp, în satisfacţia pe care o resimţi în felul ei de a te citi, din citatele textuale ale obiectivităţii tale fizice, se strecoară un dubiu: ea nu te citeşte pe tine, unul şi întreg aşa cum eşti, ci folosindu-te, folosind fragmentele tale desprinse din context, îşi construieşte un partener născocit, cunoscut numai de ea, în penumbra subconştientului ei, iar ceea ce descifrează este acel vizitator apocrif al visurilor ei, şi nu tu.

Lectura trupurilor făcută de amanţi (acea combinaţie de gânduri şi trup de care amanţii se slujesc pentru a face dragoste) e diferită de lectura paginilor scrise, căci nu e liniară. Atacă dintr-un punct oarecare, sare, se repetă, revine înapoi, insistă, se ramifică în mesaje simultane şi divergente, converge din nou, înfruntă momente de plictiseală, întoarce pagina, regăseşte firul, se pierde...

Italo Calvino, Dacă într-o noapte de iarnă un călător

genți, genți

Am privit cu fascinație geanta aia, aparent ca orice geantă, pe care a deschis-o lăsând să se întrevadă vreo 15 cotoare de cărți. Mi-a întins Italo Calvino Dacă într-o noapte de iarnă un călător: „Ai să vezi ce nebunie de carte!” Apoi a extras o alta. Cea a scriitorului iranian Sadegh Hedayat, Bufnița oarbă. Mi-a arătat-o și a pus-o repede la loc: „Aceasta mi-a dăruit-o cineva. Am luat-o s-o citesc. Că pot să mor de relații... extraliterare, acolo în spital.” Apoi m-a întrebat dacă vreau să citesc Homo ludens de Johan Huizinga: „Un eseu despre... joc(urile omenirii). Totu-i joc! Războiul, poezia, justiția, cultura! Iaca îți dau de lucru să citești până dau o fugă... dincolo.”

Voia să pară vesel și să ne facă să râdem, dar suferința îi transfigurase chipul. Numai geanta îi rămase neschimbată.

Mi-au pus diagnoza: NIȘTE STUFOZITĂȚI STILISTICE INIMITABILE, ÎN INTERIORUL MEU ȘI SĂ DECID: RĂMÂN CU ELE? Dna I i-a recomandat un chirurg bun.

P mi-a spus că geanta lui D era plină cu biscuiți englezești, din ovăz cu picățele de ciocolată. Biscuiții mei preferați. De-a lungul anilor am făcut obsesie față de acest obiect. Dar mai ales în copilărie când din geanta lui ta, a ma, din gențile oaspeților care veneau la noi, ieșeau dulciuri și jucării.

raţiuni şi motivaţii

La vârf morcovul e mai fraged şi mai dulce, de aceea îl răzuiesc în salată, iar restul îl pun în legume, mi-a explicat P logica sa când l-am întrebat (de ce permanent, dar per-ma-nent face „operaţia” în acelaşi mod).

Nu-mi spăl cizmele în zilele cu ploaie, lapoviţă sau noroi pentru că oricum, imediat ce ies, după câţiva metri, arată ca şi cum nu le-aş fi spălat, i-am explicat la rându-mi logica, văzându-l nedumerit.

Dimineaţa pământul chiar era îngheţat. Fulguia. Iar cizmele mele arătau starea vremii de câteva zile anterioare.

Dimineaţa am alergat la Psihologia limbajului. Nu-mi place să întârzii. Am intrat cu 5 sec. înaintea profului, m-am aşezat şi mi-am tras picioarele sub scaun. Fata alături de care am luat loc era aceeaşi de la cursul Psihologia memoriei - ambele preferăm banca a 4-a din mijloc - un unghi din care prinzi bine atât prezentările în power point cât şi ochii profului. M-a întrebat dacă sunt de la masterat. L-am facut acum trei ani. Frecventez cursurile din plăcere. Vreau să devin... expert! Colega mea şi-a culcat capul pe bancă şi a dormitat toată ora. Din când în când îl ridica pentru a-şi sufla mucii. Am dedus că e virusată.

După-amiază s-a dezgheţat un pic şi mă simţeam mai confortabil. Discrepanţa dintre felul în care arătau cizmele şi cantitatea de noroi dezgheţată era aproape insesizabilă şi faptul ăsta mă consola.

În noapte, când am ieșit de la USM, „zăpada era... cât gardul”. Ne afundam încălțările în albul ăla fluorescent de la lumina becurilor de pe străzi. La intersecția Bernardazzi-Pușkin ne-am aruncat de extaz gențile în aer. În zona asta P și-a petrecut copilăria.

metode educative

Dl Ş, pictor, stătea în dreapta mea și sorbea câte un gât de lichior, afirma că tre să-ţi baţi copilul măcar o dată, o dată și bine, astfel încât acesta să depoziteze adânc în memorie această „experienţă dureroasă” și, de la acel moment încolo, să poţi face referinţă la ea atunci când vrei să-l determini să facă sau nu un lucru. Cu alte cuvinte, recursul la acest fragment de memorie al său, să fie unul coercitiv: „Îți aduci aminte de acea bătaie. Iată eu acum nu vreau să te bat, dar tu mă impui să o fac...” etc. „Eu mi-am bătut copilul pentru că știam că trebuie bătut o dată. Dar să-l bați în câteva condiții: 1. când ești absolut echilibrat psihologic și lucid de ceea ce faci, în niciun caz la furie; 2. să nu ai pe mână ceas ca să nu-l lovești din întâmplare cu acesta, doamne ferește; 3. să nu-l bați cu palma... că poți să-i distrugi vreun organ; 4. să-l bați cu o vărguță subțire care nu atât doare cât pișcă; 5. să-l bați numai la poponeață, că acolo e mușchi și se reface repede.” Dl Ș spunea că ambii săi copii sunt foarte și foarte bine educați. Că iată această metodă e una eficientă. Dar mai ales a dat roade întrucât a combinat-o cu un comportament al său de a se... recopilări: „Am jucat alături de ei jocurilor lor preferate chiar dacă nu aveam timp pentru asta, am privit împreună desenele lor animate preferate chiar dacă mă plictiseam și mai adormeam pe parcurs, am dansat și am sărit în sus când aveau ei chef să o facă. Am făcut totul alături de ei.”

Dl G, sculptor, era în stânga mea și în pauzele când tăcea dădea peste cap câte un păhărel cu țuică, era de părerea că... pruncul trebuie să știe de frică, trebuie să știe cine e autoritate și ne-a povestit un caz cu un tată care și-a pus copilul cu gâtul pe un trunchi de copac, a ridicat toporul deasupra lui mimând că ar fi gata să-l lovească... Dl G nu are copii, dar a aderat la una din metodele educative practicate și când îi va avea, va apela la aceste convingeri.

Dl R, artist și el, sprijinea geamul și servea în exclusivitate vin roșu, ne-a spus că o singură data și-a bătut fiica, avea vreo doi ani și umbla prin fața tv ului în timp ce privea fotbal bruindu-i... teleprivitul, dar că a făcut-o într-un mod în care dacă o muscă s-ar fi așezat pe fundul ei, ar fi produs o mai mare vibrație decât mâna lui... părintească, motivându-se că „băiatul trebuie educat în spirit spartan, dar fata - ceva mai mlădios”.

P era în fața mea. Avea schițat în colțul buzelor un zâmbet antropologic.

variațiuni în minor

Același schelălăit. Supoziția mea era că puiul de câine își exprimă astfel teama de întuneric sau/și de frig. P susținea ipoteza că e de fapt... un scâncet după mama sa ori provocat de... singurătate. Când a spus asta, m-a străfulgerat ideea că P ar fi capabil să... plângă tot din aceste cauze și că fiecare din noi nu am făcut decât să ne proiectăm în vietatea aia pe care nu am văzut-o niciodată, dar pe care o auzim periodic când mâncăm în bucătărie.

Aceeași melodie. Cântată de aceleași mâini. La același pian. O știu pe de rost. Vine de la etajul de deasupra. Același. Uneori am impresia că tipa/tipul respectiv parcă-i personajul din bancul: Pi, pi, pi, pi... Un tânăr cântă la pian utilizând o singură clapă. Zile la rând. Pi, pi, pi, pi... Taică-său, în pragul exasperării, se răstește la el: Mai ai atâta! Auzi cum cântă vecinul de sus? Amplu, la toate clapele: încolo, încoace. Fiul său îi răspunde: El caută încă (nota), eu deja am găsit-o! Câteodată mă însuflețește, muzica. Câteodată fac abstracție de ea încât ajung să nu o mai aud chiar dacă se face cocon în jurul meu și o simt cu toți porii. Aceeași muzică. Câteodată mă irită. Alteori ne prindem cu P de brațe și valsăm unde se întâmplă. Muzica. Aceeași. Azi îmi acutizează tristețile. Pur și simplu aș vrea oamenii să se trateze citind cărți. În cazul acesta, cel care mi-a spus bancul va fi printre campioni. Vorbesc de sănătate.

un episod...

care n-are mai nimic cu esența romanului lui Calvino Dacă într-o noapte de iarnă un călător, dar e superb ca rotunjime. Un paznic de închisoare într-o cârciumă (mai departe citez):

„ -- Miercurea, domniţa parfumată îmi dă o bancnotă de 100 de coroane ca s-o las singură cu deţinutul. Joia cele 100 de coroane s-au dus toate pe bere. Când s-a terminat ora de vizită, domniţa iese cu putoarea de puşcărie pe hainele ei elegante, iar deţinutul se-ntoarce în celulă cu parfumul domniţei pe hainele de puşcăriaş. Eu, în schimb, rămân cu mirosul de bere. Viaţa nu e altceva decât un schimb reciproc de mirosuri.”

cum a fost ieri

Am mers, am mers până deveniserăm imposibili să mai înaităm. Aveam noi în imaginaţie destinaţia la care doream să ajungem, dar la un moment dat gerul ne-a mânat în cel mai apropiat local. Domnul de la intrare s-a repezit să-mi scoată scurta. Borş rusesc fierbinte din sfeclă, picant, asortat cu vodkă. Mai întâi ni s-au dezgheţat limbile, maxilarele, apoi, pe rând, toate celelate. Când ne-am dezgheţat de-a binelea şi am început să dialogăm avalanşat ne-am amintit că trebuie să ne dezlipim de fotolii chiar în clipa aia dacă vrem să prindem bilete la spectacol. Ne-am mai reţinut câteva minute să savurăm desertul oferit din partea localului: prăjituri în formă de inimioară, garnisite cu îngheţată. La garderobă acelaşi domn nefiresc de amabil pentru mine. La ieşire, un altul dăruia tuturor femeilor câte un trandafir. Din cauza acestui trandafir tot drumul am avut sentimentul penibil că mă identific cu toţi snobii/snoabele de pe stradă care duc câte o floare iubitelor lor, sau aveau câte una din partea iubiţilor lor. Atâta ipocrizie vezi în zile ca astea! În faţa poştei centrale un tânăr distribuia flaiere cu următorul conţinut:

Mă gândeam că tre să fie vreun suferind din dragoste, dacă pe o vreme ca asta, la o oră ca asta, liber şi neplătit de nimeni... Ne-am distanţat de el la vreo doi metri şi ne-am încleştat în îmbrăţişare balansându-ne ceva timp de pe un picior pe altul. Ne-dez-li-piţi.

Biletele de la spectacolul „Sexul povestit celor mari” erau de fapt... nişte citate din Charles Bukovski. Al meu avea următorul conţinut: Sacrific mult la şah sau când e vorba de pizdă. Am preferat să mi-l lipească pe mănuşă. Întâmplarea făcea să-l am pe Buk. nu numai pe mănuşă ci şi în geantă, cu trei cărţi care-i aparţin. Spectacolul - un fel de colaj cu fragmente din C. Buk. şi Allen Ginsberg alternate de fragmente din documentare care analizează percepţia comună despre sex din URSS (tabuizare, restricţii etc. şi celebra frază: la noi în ţară nu există sex), adusă până în zilele noastre (decizia prim-ministrului V. Filat de a interzice comercializarea cărţii „Sexul povestit celor mici”). Merită văzut. Cu ochii proprii.

dragoste premiată

Asta-i ziua lui Valentin şi a Valentinei. Restul sunt ale noastre! Dar hai să le-o furăm şi pe asta!, ne trecuseră prin minte imediat ce ne-am trezit. Şi ne-am apucat de furat. Unul de altul. Cine mai mult fură. Până când P mi-a imobilizat picioarele cu picioarele şi am traversat dormitorul... în patru picioare. Apoi în redacţie am dat întâmplător de un site cu sugestii de cadouri pentru persoana iubită. Una dintre ele era... să-i cumperi iubitului/iubitei... o pereche de „chiloţi comuni”. Exact o pereche de chiloţi din ăştia ne lipsea azi dimineaţă.

Împreună cu Ec. am luat premiul „Grigore Vieru” al US pentru cea mai frumoasă poezie de dragoste.

despre gângănii

M-a sunat să mă întrebe dacă tot așa trăim... cu păienjenișul atârnat de lustra din salon. A stat o săptămână la noi, zile în care îl admiram pe P pentru răbdarea de care dădea dovadă față de această prezență persistent-guralivă în casa noastră liniștită. Ma devenise un fel de obiect de cercetare pentru el. Câteodată îmi ieșeam din fire și mă contraziceam cu ea vreo oră, după care, când îi solicitam părerea să se exprime ca o autoritate și să limpezească apele, P spunea că nu a înțeles nimic decât că... noi vorbim foarte alert și mult și că, evident, ceva nu ne înțelegem. Ca să nu mă mai implic prea mult afectiv în relațiile cu ma, a avut grijă să-mi acapareze tot timpul petrecut în casă. Când într-o seară ma a luat o cârpă din baie și și-a făcut vânt să șteargă cu o trecere de mână păienjenișul din salon, am strigat aproape că într-un glas cu P să se oprească. Păianjenul acesta mare și elegant s-a stabilit în casa noastră când împliniserăm 2 luni de căsnicie. Am decis să-l botezăm Vasile, în amintirea unui bun prieten pe care P îl avuse în timpul studenției la Iași. M-a sunat să mă întrebe dacă tot așa trăim... cu păienjenișul atârnat de lustra din salon. I-am spus că mai avem doi membri ai familiei: se ascund în florile din bucătărie, dar apar din când în când la vedere. I-am botezat Ioana și Marcel. Ma a început iar să se lamenteze. Și în acele clipe nu aveam nicio emoție.

lansare cu planşe

Edificator pentru mine să o ascult. Am ieșit de la lansare ca și cum aș fi citit câteva cărți deodată. Ca să rezum, simplist de tot: 1. națiunea este un dat; 2. națiunea este un construct al oamenilor; 3. națiunea este o comunitate imaginată; 4. națiunea apare în urma unor conflicte de interese ale unor regi, războinici care stabilesc niște granițe, aceasta „manifestându-se” în perimetrul granițelor respective etc., etc. Aceste teorii cât și altele o determină să scrie cartea „Capcanele identității”. T.C.

Examinam hărțile și planșele pentru copii când mi-a șoptit să nu audă nimeni că cea cu „Reguli de bună purtare” mi s-ar potrivi chiar mie. Drept replică i-am spus că „armele” sale parcă-s decupate de pe coala care ilustrează arme din epoca medievală. Apropierea ne-a făcut să nu mai avem nicio pudoare, să facem glume pe care nu ni le permitem cu alții. Mai în scurt, dragostea ne-a scrântit de-a binelea.

nu fără mirare

- În toată literatura spaniolă nu exista nici un text erotic până în a doua jumătate a secolului XX.
- Spaniolii au totuși cea mai teribilă blasfemie din lume, pe care nu cutez s-o reproduc aici. J.C.-C., U.E.

În Franța, de la Fedra lui Racine până la romantism - un interval de o sută douăzeci-o sută treizeci de ani - nu s-a mai scris nici un singur poem. Desigur, versificatorii au produs și publicat mii de versuri, poate milioane, dar nici un francez n-ar putea cita măcar unul din acele poeme. Îi voi numi pe Florian, pe abatele Dellile, pe Jean-Baptiste Rousseau, dar cine i-a citit și, mai ales, cine i-ar mai putea citi acum? Cine mai poate citi tragediile lui Voltaire, atât de lăudate la vremea lor și care azi sunt ilizibile? Acei „poeți”, poeți închipuiți se mărgineau să aplice regulile veacului precedent, decretate de Boileau. Niciodată nu s-au scris mai multe versuri - și mai puține poeme. Nici măcar unul, într-un secol și mai bine. Când te mărginești să aplici niște reguli, orice surpriză, orice strălucire, orice inspirație se risipește. J.C.-C.

S-a spus că India a inventat erotismul, fie și numai pentru că are cel mai vechi manual de sexualitate cunoscut, Kama-Sutra. Dar, după acele vremuri aparent voluptoase, India n-a încetat să evolueze spre un puritanism din ce în ce mai strict. J.C.-C.

În locuința principală și în cele secundare am cincizeci de mii de cărți. E vorba însă de cărți moderne. Colecția mea de cărți rare totalizează o mie două sute de titluri. (...) Colecționez lucrări în care nu cred, deci este o imagine a mea (biblioteca), dar pe dos. Sau poate este o imagine a mea ca spirit contradictoriu. (...) O colecție de cărți este un act solitar, și rar găsești oameni care îți pot împărtăși pasiunea. Dacă ai o colecție de tablouri frumoase, oamenii vor veni să le admire. Dar nu vei găsi niciodată un ins pe care să-l intereseze cu adevărat colecția ta de cărți vechi. Nimeni nu înțelege de ce acorzi atâta importanță unei cărțulii deloc atrăgătoare, și de ce ți-au trebuit atâția ani ca s-o găsești. (...) Am spus, este un viciu solitar. Din motive misterioase, atașamentul pe care-l poți avea pentru o carte nu e legat în nici un fel de valoarea ei. Am cărți fără mare valoare comercială, dar la care țin foarte mult. U.E.

Mi-a fost și mie spartă casa odată. Hoții au luat televizorul, un aparat de radio și alte fleacuri, dar nici măcar o singură carte. Au furat de vreo zece mii de euro; dacă luau o singură carte plecau cu o sumă de cinci sau de zece ori mai mare. Ignoranța lor e șansa noastră. J.C.-C.

Nu sperați că veți scăpa de cărți, Jean-Claude Carriere, Umberto Eco

Psihiatria politică

Pentru „tratamentul celor agitați”, mai bine spus, pentru pedepsirea lor, se foloseau în principal trei mijloace. Primul era aminazina. Datorită efectului acestui medicament, omul era cuprins de somnolență, de o anumită obtuzitate și înceta să mai gândească, să realizeze ce anume se întâmplă cu el. Al doilea tip de supliciu era sulfazina sau sulful, pucioasa. Aceasta provoca o durere foarte puternică și frisoane, temperatura creștea până la 40-41 grade C și dura două-trei zile. Al treilea era împachetarea. Era considerat cel mai dur mijloc de pedepsire, când deținutul era înfășurat de la picioare până la subsuori cu un cearșaf ud, răsucit ca un bici, sau cu fâșii din pânză de doc, ude. Prin uscare, materialul se îngusta și provoca o durere înfiorătoare, o arsură în tot corpul. De obicei, pacienții pierdeau în curând cunoștința. Intra în atribuțiile surorilor medicale să vegheze asupra lor. Celui care își pierdea cunoștința i se mai slăbea învelișul, îl lăsau să mai respire și să-și revină, apoi măreau din nou strânsoarea. Și operația aceasta putea să fie repetată de câteva ori.

Și se întoarce vântul, Vladimir Bukovski

rădăcina pătrată din 2

1,41421356237309504880168872420969807856967187537694807317667973799073

La o cumătrie

După ce am făcut cunoștință cu celelalte perechi, după ce am mâncat și țopăit și iar am mai mâncat și iar am sărit în sus, am început să-i fac gaură-n cap să mergem acasă. Insistent. Nu mai puteam de plictis și de sentimentul pierderii de timp. P zicea că tre să mai stăm încă vreo trei ore cel puțin. Eticheta obligă. Și pentru că trebuia să facem ceva cu timpul ăla, am început să proiectăm designul camerei pentru copii. Până la urmă m-am lăsat persuadată că pătuțul e mai bine să fie amplasat lângă geam. Mai întâi vom instala unul singur. Dacă vor fi gemeni - mai cățărăm unul de-asupra ca să economisim spațiu. Biroul o să-l cumpărăm când va/vor împlini 4 ani. Până atunci să aibă teren suficient de hârjoneală. P a fost de-acord să lipesc pe pereți planșe cu animale, fructe, legume, obiecte, picturi, cuvinte și litere. După ce am amenajat odaia copiilor, ne-am programat șederea la Paris. Pas cu pas: ce locuri vom vizita, în ce orașe vom merge, unde și ce vom mânca, cât timp vom investi în cercetarea la spitalul de psihiatrie, de cât timp vom avea nevoie pentru bibliotecă etc. Apoi ne-am amintit și povestit reciproc cum am botezat fiecare separat câte un copil. Am căzut de acord că băiatul botezat azi va avea noroc, deoarece l-am botezat în doi. După asta, am vorbit despre elefanți și am polemizat pe marginea cărții „Nu sperați că veți scăpa de cărți” de Jean-Claude Carriere și Umberto Eco. Mai exact, despre cărțile care trebuie să ajungă neapărat la noi și despre găinile cărora le-a trebui un secol ca să învețe să nu traverseze drumul. Domnul din fața noastră, probabil mai trăgând cu urechea la discuțiile noastre, s-a interesat în ce domeniu lucrăm. I-am spus cultură. La care ăsta a exclamat: A, sunteți baptiști!

Casa de Creație a Uniunii Scriitorilor

O splendoare de ruină! Aici s-ar putea filma o continuare/ o variantă a filmului „Stalker”, sau să se regizeze niște performance-uri poetice. Sc intra dintr-o încăpere în alta (fără uși, ferestre) comentând: „Aici a fost... bucătăria. Aici - ...cinema. Aici - ...biblioteca...” Și în imaginația mea construcția asta impunătoare se împlinea de oameni, se acoperea de culori. Am urcat la doi, la trei. Pe peretele exterior de la intrare, cu litere de jumatate de metru, era însemnat cu pulverizator un anunț de vânzare a blocului, cu numărul de mobil... al lui Cp. L-au recunoscut mai mulți. Mi s-a lipit și mie de memorie: 069147800. Poate cineva are nevoie. Îl scriu aici poate îl uit odată! Că mă urmăresc cifrele alea grosiere, negre! Au discutat, la întoarcere, varianta de a construi aici un complex monastic. MVC venise chiar cu o... denumire a acestuia: „Mănăstirea de maici sprintene ușoară maică Grigore Vieru”, și toată lumea a râs. Tare

.

În prima zi am avut un impuls să mă reped să o zgârâi când a început să-mi maseze sânii. În următoarele zile am mers cu mai multă putere de a mă ține în mâini, scrâșnind din dinți repetând după ea: „Tratamentul e tratament”. Nu știu dacă am simțit o durere mai acută pe proprii mușchi, propriile oase decât în procedura de reașezare a oaselor spatelui și vertebrelor. Ideea care mă calmează e că... nu mai e mult. Ei, dar ce-i de savurat, chiar e! Zona feselor! Dna T îmi crește fesele. Zice că mușchii s-au strâns în semn de protecție în fața unei mari... spaime din copilărie. Dna T m-a scanat toată. De la gânduri, trecut, până la organe interne, perspective. Ce-i nuditatea acestui blog pe lângă cea din fața ei!