S-a îndepărtat până la aragaz, adică suficient să nu vadă cum cari cu furculița salată din farfuria ta în farfuria lui, mai ales bucățelele de ceapă verde care în zile ca astea îți irită cavitatea bucală. Se va întoarce cu pastele aburinde. I-ai zâmbit de două ori mai intens. Să-l eclipsezi și să nu observe că ai trișat. Ai însușit tehnica asta pentru că... funcționează. Îi vei propune să ascundeți măslinele și bucățelele de cașcaval în paste și pe măsură ce veți mânca și le veți... „descoperi” să aveți tot atâtea motive de a fi surprinși. La final ați tras linia și ați anunțat câștigătorul în competiția de mirare: tu la găsit/mâncat/mirat de măsline cu un scor de 5 la 7, el la găsit/mâncat/mirat de cașcaval cu un scor de 7 la 8.
Ați dat cu banul să decideți cine spală vasele. Și te-ai mai mirat o dată - mirarea mirării! cum ar veni - că acceptă să dați cu banul când știe, știți neîndoielnic că vei ieși învingătoare.
Aurelia, îmi place cum redai tu cotidianul. Reuşeşti să arăţi anume acea latură care uneori nici cu ochelari nu o vedem.
RăspundețiȘtergereÎmi amintesc, la facultate, aveam un curs la care proful ne vorbea sistematic despre „spiritul de observație” pe care tre să ni-l „dezvoltăm”, explorăm. Una din sarcinile pe care ni le dădea, în acest sens, consta în a merge pe stradă cu un dictafon și a înregistra totul ce observi. Apoi, a te auto-observa. Ca și cum ai fi avut o cameră de luat vederi, doar că întoarsă cu obiectivul asupra ta.
RăspundețiȘtergere