la Paris nu se moare

L-am observat abia după ce am turnat apa clocotită în cana pentru ceai. Vasea, păianjenul, şi-a agitat spasmodic picioruşele, după care s-a crispat şi nu a mai mişcat. Cu această ultimă imagine am plecat. Lui P nu i-am spus nimic. La Buc. voiam să... Hipertensiunea se menţinea în pofida pastilelor. Mă gândeam că moartea lui Vasea e un semn să mă întorn. De fapt, în toate vedeam semne: portofelul lui P, pierdut/uitat în hotelul de la Buc., ploaia persistentă toată ziua, vesta de lână care, pusă în maşina de spălat, s-a făcut de două ori mai mică, lipsa de concentrare şi agitaţia, sângele – pe toate căile posibile. Visul meu e să văd Parisul şi să mor. De aceea nu vreau să-l văd, mi-a spus dna N la plecare. Să-l vezi, să mori desigur, dar nu la Paris. Aici nu ai când.

Stăm în inima Cartierului Latin: cartierul universităţilor, al galeriilor de artă şi al cluburilor de jazz, al parizienilor „rive gauche” (dar nu neapărat şi „gauchiste”) şi al junilor „bobo” („bourgeois bohème”). În aproprierea cimitirului Montparnasse. Să fi ştiut că numai o promenadă printre morminte îmi poate reda sănătatea! Cum ar spune P, ai văzut alţii ce-au păţit şi... ţi-a trecut. Ne-am înarmat cu o hartă în căutarea mormintelor lui Cioran, Tzara, Ionesco, Baudelaire, Durkheim, Cortazar, Beckett, Gainsbourg, Sartre, Maupassant, Sainte-Beuve, Beauvoir..., dar am renunţat în scurt timp, că ne-ar fi luat toată ziua. P, hai să ne îndreptăm înspre locurile unde stau grupuri de oameni. Cred că-s vizitatori la mormintele unor personalităţi. Când ne-am apropiat, era o înmormântare. Oamenii se îmbrătişau, se sărutau, îşi spuneau condoleanţe şi cuvinte încurajatoare. Apoi mi-a venit o altă idee. L-am rugat pe Florent, care era mai înalt decât noi, să ţintească mormintele acoperite cu... hârtii (scrisori lăsate de fanii vizitatori). Căci aşa arată mormintele scriitorilor. Unele... cu urmele buzelor cititoarelor rujate.

Mormântul lui Baudelaire

În cimitirul Montparnasse "Sărutul" lui Brâncuşi













Le Jardin de Luxembourg arată cum mulţi dintre noi ne imaginăm... paradisul. Să stai neclintită şi să priveşti oamenii relaxaţi şi exotici care se perindă prin faţa ta.




































Umor francez: trecere în infern, pardon, în curtea din spatele blocului în care locuim.