26 iunie 2011

câteva prejudecăți literare

(enunțate de interlocutorul meu A.B.

Scriitorul trebuie să fie nefericit (evident, pentru a scrie)
E o reiterare a mitului romantic al geniului suferind și neînțeles de ceilalți. Nefericirea nu este o condiție inerentă scrisului, din simplul fapt că există atâtea alte motive care te pot face să scrii o carte: ai o idee, vorba lui Noica, o obsesie; intenționezi să comunici ceva celorlalți; îți propui să experimentezi și să te joci (în acrobații stilistice, cu personaje, cu situații create într-o lume alternativă); vrei să-ți explici lucruri neînțelese sau să aranjezi (într-o ordine croită de o logică personală), să relaționezi, anumite întâmplări, fapte, imagini, oameni. Scrisul e o expediție aventuroasă și savoarea descoperirii stă la pândă la fiecare cotitură, gata-gata să muște din călătorul avântat în a cuceri teritorii neexplorate.

Scrisul este o povară, un blestem
Poate doar în cazul în care scriitorul visează, râvnește să creeze o „operă totală”, o capodoperă și chinurile „facerii” acesteia sunt resimțite ca atare. În acest caz, nu are de ce să mai și publice manuscrisele sale - în fond, niște ciorne în devenirea acelei mari cărți. Nu am auzit de un asemenea scriitor. Care ar duna maldăre de manuscrise și nu ar publica nimic. Cei pe care îi cunosc nu întârzie să-și editeze cărțile trâmbițând într-o bucurie care numai povară nu e. Printre altele, nu mi-l pot închipui pe un Eco, pe un Süskind, pe un Calvino încrâncenați sub povara acestui „blestem”. În închipuirea mea, aceștia se înfățișează huzurind distinși în plăcerea scriiturii ca o bucată de unt aurie în terciul fierbinte aburind.

Scriitorul trebuie să aibă neajunsuri, lipsuri... materiale
(evident, din același motiv)
Și așa, cantitativ vorbind, sunt o puzderie de scriitori când mă gândesc, dar dacă s-ar adeveri această „teorie”, RM ar fi populată în cea mai mare parte numai de literați. Dar ce să mai zic de Niger (intrată în topurile celor mai sărace țări de pe glob cu o rată de sărăcie de 92,7 % și cu 89,5 % de locuitori lipsiți total de instalații sanitare)! Cel mai tare mă sufocam că nici vorbă să se facă referință la capitalul cultural indispensabil unui scriitor, la fondul interior al acestuia - necesar să fie conectat la un anume grad de sensibilitate, la o vibrație interioară.

12 comentarii:

  1. Ce bune pase ţi-a dat (din greşeală, bineînţeles) adversarul tău. Sau, ca să n-o iau şi eu pe terenul de sport, ţi-a făcut o perfectă grunduire a pânzei, pe care tu, cu pensula subţire, să unduieşti arabescuri fine...
    Trebuie să recunosc: frumos!
    Iată de ce orice interlocutor nu trebuie blamat, blestemat, ci... pus la treabă (prejudecăţile pot fi un bun material de construcţie).
    MAIEUTICĂ se numeşte procedeul.

    Socrate

    RăspundețiȘtergere
  2. Într-adevăr.

    Nici eu n-aș fi aflat ce cred cu adevărat DESPRE, dacă nu mă enerva A.B. - pe care parcă nu-l văd prea bine încadrat în maieutică din simplul motiv că... „știe că știe tot”.

    RăspundețiȘtergere
  3. Draga Aurelia,
    am privit si eu emisiunea de sambata a lui Gheorghe Erizanu, la care ai participat tu si Andrei Burac. Emisiunea a fost foarte buna. Cartea lui Liiceanu ati intors-o pe toate fetele. Am fost foarte impresionat ca Andrei Burac a vorbit si despre limitele eseistului bucurestean, caci, acesta are si destule limite ( despre ele au tot tras clopotele mai ales tinerii eseisti romani- vezi, Ciprian Siulea, de exemplu). Prestanta voastra a fost foarte buna. Imi amintesc ca Andrei Burac vorbise la un moment dat si despre nefericirea scriitorului, doar ca, mi se pare mie, afirmatia sa avea un alt sens. El facea o opozitie intre scriitorul ghiftuit si satul, multumit de sine, blamandu-l in primul rand pe acesta si nu pot sa nu-i dau dreptate. Cum poti sa scrii opere mari imbuibat? La asta se referea. Nu pleda ca scriitorii in par sa-si paraseasca apartamentele si sa se mute in corturi, in strada, ci ii dezaproba pe cei care s-au ghiftuit prea tare. Oricum ar fi, asertiunea sa nu trebuie scoasa din contextul discutiei asupra cartii lui Liiceanu. Sau, poate, tu nu vorbesti despre Andrei Burac? Si apoi, orice om are dreptul la parerea sa. De ce nu ar avea dreptul si Andrei Burac la aceasta opinie? Mai ales daca ne amintim de soarta pe care au avut-o Kafka, Bulgakov, Mihail Sebastian, Platonov, Kamus, Mandelstam, Pasternak, Dovlatov, Bitov, Iovita, Alexei Vakulovski, Gherasim Paduraru, Paul Celan, Gherasim Luca si asa mai departe, lista e foarte lunga. Oricum nu despre asta e vorba, ci despre faptul ca orice om are dreptul la opinia sa: si Andrei Burac, si tu, dar si eu. Cine dintre noi are dreptate? Nu stiu, poate Liiceanu.

    Dumitru Crudu

    RăspundețiȘtergere
  4. Dragă Dumitru,

    Să le luăm pe rând, matematicește:

    1. Desigur că fiecare are dreptul la opinie. Am infirmat cumva, undeva acest lucru? Prin această postare nu mi-am propus decât să mi-o exprim (OPINIA), pentru că în emisiune nu reușeam de fiecare dată să intervin să-mi spun punctul de vedere.

    2. Zici că A.B. „a vorbit la un moment dat si despre nefericirea scriitorului, doar că, ȚI se pare ȚIE, afirmatia sa avea un alt sens”. Eu m-am referit la ceea ce a enunțat explicit, pentru că interpretări sunt tot atâtea câți telespectatori. Dacă îți amintești, întrucât se vorbea despre nefericire, la un moment dat, moderatorul a pus o întrebare tranșantă: Eu nu am văzut/nu cunosc vreun scriitor fericit, dar Dvs. dle Burac?

    3. „Cum poti sa scrii opere mari imbuibat?”. Eu aș pasa întrebarea ghiftuiţilor gen contele Lev Nikolaevici Tolstoi, Gogol, Puşkin, boierului Alecsandri, Sadoveanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Asachi, Kogălniceanu, Eliade, Ionesco, Voltaire (care, în treacăt fie vorba, avea și robi în stăpânirea sa), Montesquieu (maaare proprietar de terenuri și castele vinicole) etc.

    4. Am să citez dintr-o carte deșteaptă (că eu de altele nu citesc): „În epoca primitivă nu exista decât artă primitivă sporadică. Marea artă a antichităţii vine o dată cu sclavagismul! Se face diviziunea muncii, unii muncesc fizic, alţii - chiar şi din plictiseală dezvoltă artele şi ştiinţa. Leneşii au făcut ştiinţa! Nu cei de la coarnele plugului. Arta nu a venit din durere. E
    e un punct de vedere marxist de pe timpul romanticilor.”

    5. Poate ar trebui să căutăm în altă parte motivele care îl fac pe un scriitor să scrie. Și mai ales să că ele „variază” de la caz la caz.

    Îți mulțumesc că mi-ai oferit prilejul să mă explic.


    Cu bine,
    a

    RăspundețiȘtergere
  5. Am privit, Aurelia, emisiunea. cred ca A.B. ti-a cam luat si timpul tau. spre rusinea mea nu stiam cine este AB. Numele imi parea cunoscut, dar nimic mai mult. In ce priveste pozitia si starea pe care ar trebui sa le aiba un scriitor intr-o societate, exemplele vin in favoarea amandurora. Totusi literatura nu apare din nimic. cel ce scrie isi pune intrebari, e macinat de ceva. interesanta e si explicatia freudina ce vizeaza demersul scriitoricesc. unul omoara un om, iar altul scrie o carte. la origine insa e acelasi impuls. Interesanta emisiune, felicitari. Uite ca se discuta despre carti la televizor. iti imaginai asa ceva doi ani in urma? ma inclin si eu in fata cartilor bune :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Talex,

    Important e să se discute, să se polemizeze. Căci asta (ne) lipsește.

    RăspundețiȘtergere
  7. Draga Aurelia,

    ma bucur ca s-a infiripat aceasta discutie. E un semn foarte bun. Un semn al normalitatii.
    Cita priveste marul discutiei, eu am impresia ca scriitorul Andrei Burac atunci cand a vorbit de nefericirea scriitorului nu se referea neaparat la faptul ca aceasta e provocata de saracie. Pentru ca poti fi foarte bogat si nefericit.
    Si aceasta teza o ilustreaza foarte bine si persoanele mentionate de tine mai sus.
    Boala Hortensiei Papadat Bengescu oare nu era un factor al nefericirii?
    Fiecare dintre acesti scriitori aveau tot felul de motive de a fi nemultumit, existau fel de fel de chichite care ii deranja, ii incomoda, nu le dadea pace sa doarma si sa respire normal sau sa stea cu un vin in fata?
    Probabil, asta avea in vedere domnul Burac. Cred eu.
    Fuga din familie a lui Tolstoi oare e un rezultat al fericirii?
    Nu prea cred.
    Frica de moarte care chinuia pe Ionesco il facea sa fie profund nefericit.
    Nu vreau sa ma adincesc in aceasta chestiune,
    dar cred ca domnul Burac folosise notiune de fericire in sensul de multumire de sine, si cea de nefericire de nemultumire, instatisfactie sau neliniste.
    Tu nu crezi?
    Oricum, repet inca o data, emisiunea la care ai participat tu si domnul Burac a fost foarte buna si va felicit pentru prestanta voastra intelectuala!

    Dumitru CRUDU
    A fi nefericit nu inseamna sa fii sarac, cum am mai spus.

    RăspundețiȘtergere
  8. Salut tuturor,
    Urmăresc discuția cu interes. Mi se pare amuzant - la un moment dat - cum unii se agață de o poveste romantică pentru a se complace în nefericire, înnobilînd-o cu o aură de genialitate neînțeleasă, în timp ce alții se îndărătnicesc să rămînă scriitori, nedorind din tot dinandinsul să renunțe la fericire... Odată ce au existat tot atîția scriitori de geniu și fericiți și nefericiți, nu înseamnă oare că și o stare și alta ar putea însoți (și favoriza) inspirația scriitorului și că atunci adevărata origine a operelor literare (și a altor lucrări ale spiritului) s-ar afla în altceva?
    Nu vă temeți de fericire, dragi scriitori, temeți-vă mai curînd de neputința de a naște altceva decît locuri comune și vorbe goale... Altminteri, ce poate fi mai întristător decît un scriitor nefericit și teribil de plicticos?

    Petru Negură

    RăspundețiȘtergere
  9. Dumitru,

    Tocmai ai demonstrat că nefericirea e o stare normală. Că fericirea practic nu există. Că scriitorul poate fi om normal.

    (printre altele, Tolstoi a fugit din familie abia la bătrânețe)

    RăspundețiȘtergere
  10. Am vizionat emisiunea. N-am inteles ce a cautat scriitorul Andrei Burac printre doi intelectuali infatuati: editorul Gheorghe Erizeanu si scriitoarea Aurelia Borzin. Andrei Burac si-a expus o parere despre conditia scriitorului, iar Aurelia Borzin imediat i-a pus nota precum ca aceasta parere este o prejudecata. Urmarind emisiunea am constatat pentru a cata oara ca tinerii nostri au mult tupeu, sunt bine informati, dar stau prost cu logica si mai ales cu bunul simt. Cred ca nu fericirea sau nefericirea unui scriitor il face mare, ci, talentul care este de la Dumnezeu coroborat cu o munca asidua. Tinara scriitoare ar trebui sa fie mai exigenta cu sine si sa nu priveasca de sus, cu ironie sau complezenta la colegii de breasla care au cunoscut si au trait pe pielea proprie fenomenul deznationalizarii. Este bizar sa crezi ca daca te-ai nascut in normalitate si poti jongla bine cu notiunile, cuvintele limbii tale, deja esti un scriitor consacrat. Nu toti cei care au darul elocintei sunt scriitori. Regret, Aurelia, esti o fata inzestrata dar pana a ajunge scriitoare mai e mult.

    RăspundețiȘtergere
  11. Anonimule (scuze de adresare, dar atât timp cât comentariul nu este semnat...),

    Mulțumesc de „indicațiile prețioase” (cu referire la cum trebuie să fiu și ce trebuie să fac), pe care mi le-ai dat, gesticulând din degetul arătător didacticist-moralizator, de la înălțimea unui... judecător. Mulțumesc și de grija de a-mi calcula distanța „până a ajunge scriitoare”, precum și de a mă împodobi cu trăsături gen „infatuare”, „înzestrată”.

    Îmi atribui lucruri pe care nu am afirmat că le-aș crede: „Este bizar sa crezi ca daca te-ai nascut in normalitate si poti jongla bine cu notiunile, cuvintele limbii tale, deja esti un scriitor consacrat.”

    Credeam că este vorba de un dialog. Și în acea emisiune și aici pe blog. Cum e normal să se întâmple în general între oameni (nu mai zic, între scriitori), chiar dacă aceștia văd lucrurile diferit. Exact cum dl B. și-a exprimat opinia, exact așa mi-am exprimat-o și eu. Doar că în cazul meu... faptul că mi-am exprimat o părere distinctă de cea a interlocutorului este interpretat ca lipsă de bun simț, ca tupeu.

    Poate e timpul ușor-ușor să ne lecuim de hiba asta națională de a taxa într-un fel sau altul persoanele și să polemizăm/discutăm civilizat, onest, cu argumente pe text, pe discurs, dacă vrem ceva să demonstrăm sau să argumentăm.

    RăspundețiȘtergere
  12. Parerea mea ca discutia e foarte necesara.

    Nu cred, insa, ca loviturile sub centura sunt indicate.

    In opinia mea, Aurelia Borzin este o scriitoare foarte talentata. Ei si ce daca are un alt punct de vedere, ce trebuie sa-i luam gatul?
    Si acest lucru se refera si la domnul Burac care e un mare scriitor.
    Pur si simplu Aurelia si domnul Burac gandesc diferit.
    Cu atat mai bine tarii si lor cu atat mai bine.
    Pe mine treaba asta ma bucura.

    Dumitru Crudu

    RăspundețiȘtergere