30 iunie 2011

varia

Un domn în microbuz îmi arată prin geam curcubeul. Mă aplec nițel către el, atât cât să-l zăresc și eu ițindu-se din frunzișul copacilor. Avem ambii o stare de mulțumire sufletească că-l vedem. Mă grăbesc să-mi formulez o dorință înainte de a mă retrage la loc, după care redevenim la fel de fulgerător cum ne-am animat, tăcuți și străini, alături de ceilalți pasageri, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat acum câteva clipe. Am luat gestul ca pe unul prin care-mi comunică că nu e deranjat, nu e supărat că am stat așezată jumătate de drum pe poala sacoului său șifonându-i-l.

Cineva țiuie agasant sub geam dintr-o jucărie. Încontinuu. Vreo jumătate de oră. P deschide geamul, scoate plasa pentru țânțari, să vadă la față copilul tembel. Sub nucii din fața blocului, o mamă flutură disperat o rățușcă verde de gumă deasupra feței unui bebeluș într-un cărucior.

Îmi amintesc de ochelarii stricați din geantă. Îi scot și i-i dau. Poți să te bucuri. Ochelarii care nu i-au plăcut niciodată.

Îl zădărăsc într-o discuție fluturând câteva nume de femei la întâmplare. Îl enervez. Mă joc. Și când el înțelege că nu-i decât un joc, îi cer foarte serios să aducă de la poliție o adeverință că a mers înspre casă singur și că la terasa respectivă din Chișinău, aseară nimeni nu a purtat fustă.

Vecinul de sub noi a sunat la ușă să mă întrebe cu ce detergent am spălat cearșafurile că sunt atât de imaculate, atât de... încât... îi obturează toată lumina. Într-adevăr, când m-am uitat, le atârnasem numai bine ca să-i acopăr în întregime geamurile.

2 comentarii: