23 august 2011

idilă la vilă

P ucide muștele cu mâna. Pleosc. Pleosc. Câte una. Câte două. Când acestea fac dragoste. Oricum e o luptă zadarnică. Ne atacă din toate părțile. Nu reușim să le alungăm de pe picioare, aterizează pe mâini, fluturăm din membre ca niște păpuși pe ață, ni se așază pe gât, pe față. Un gâdilit iritant. Mergem sub nuc. Stăm în trei pe iarbă. Cățeaua, pisica, ambele gravide, și eu, și P huzurește între noi. Când cu una în brațe, când cu alta. Tatăl lui udă cu furtunul drumul și grădina și se mai întoarce spre noi și ne udă. Hainele ne țin răcoare. Deasupra tot bâzâie un..., un... ceva între aeroplan și deltaplan. Un deltaplan cu motor. Ne plimbăm pe coclauri. Măsurăm cu tălpile un teren care ar putea fi al nostru. E numai iarbă și cornuți. O cireadă de oi și capre, vreo sută la număr, vin spre noi ca scăpate din ocol, ne înconjoară și rup nesătule din iarbă. Stăm pitic așezați pe vine. Dar ele nu ne atrag nicio atenție. Caprele se cațără cu picioarele din față pe tulpinile unor meri pădureți și mănâncă din fructe. Ne întoarcem mirosind a stână. Cu buzunarele pline cu mere. Din alea pe care caprele nu le-au ajuns. Nici noi nu le-am mâncat. Sunt acre ca lămâile. Seara tatăl lui instalează proiectorul în bucătărie, dă jos tabloul de pe perete și vizionăm un film documentar despre viața înainte de naștere. Ceva ce mă emoționează și mi-e rușine că devin sentimentală. În poalele mele toarce pisica. La picioare stă tolănită Molda. Alături e P. Lângă el, tata. Lângă tata, mama. Ținta din perete, de care stătea agățat tabloul, se mișcă de pe o față pe alta. De pe un obiect pe altul. Până la sfârșitul filmului. Prin geamul deschis se aud greierii.

2 comentarii:

  1. Aici s-ar cuveni să-ţi spună un literat (eu nu mă pricep) cât sunt de bune detaliile acestea minimalist-cinematografice, care ne fac spectatori, ne fură de la ale noastre...
    Eu mă gândesc la ale mele, paote prea sâcâitor, dar nu puteam să nu-ţi amintesc (VOUĂ v-ar prii): Simfonia a VI-a, "Pasttorală", a lui Beethoven, cu armonii perfecte, uneori îngreunate - rar! - doar de bolovănoasa natură (sic!)şi cu umorul cam greoi, nemţesc. Merită s-o ascul(ta)ţi oricând, dar mai ales acum.

    acelaşi meloman

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc, mulțumesc. E... mai puțin războinică decât celelalte. Poate o postez și pe blog. E frumoasă. E cuceritoare. Triumfătoare.

    RăspundețiȘtergere