ne încolăcim torsurile
în rostogol
pe țărmul în pantă
câte un val schimbă pozițiile scoicilor
ne răsucește
din alt unghi
înfulecăm unul din altul
să nu rămână bucăți nedevorate
ne pomenim că se sfârșește
ața-viața
și supraviețuim
întregi
cum să ne ridicăm la ceruri
doar sufletul să ne rămână
aburind deasupra mării
la orizont
pânzele unei corăbii ce
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu