Aș fi vrut să-mi petrec altfel ziua. Ca acum un an. Dar iată-ne în fața Serviciului Poliției Rutiere. Ne îmbrățișăm strâns și ne pupăm de parcă urmează să intrăm în clădirea pentru oficierea stării civile. Mai întâi am parcat mașina în curte și am făcut o meditație ca să ne meargă. Mi-am ascuns în fularul de la gât dictafonul conectat. P evident că a fost împotrivă. Pentru oameni corecți ca tine nu e loc în lumea asta, îi zic și mă înverșunez să-l scot. La intrare ne-au reținut mobilele și nimeni nu m-a verificat ce am în fular. Aveam iluzia că voi putea să-l somez să recunoască, înainte de a intra să facem lămuririle, că el de fapt a mers în noi, că noi așteptam la semafor să se aprindă roșu. Măcar între patru ochi, să recunoască, măgarul! Hai la scris explicații. (...) La sfârșit, facem schimb de ele, să le citim, și P pufnește în râs de partea a doua a explicației, acolo unde discursul îmi degenerează și-l numesc pe tip „mincinos”, „laș”, acolo unde îmi exprim dorința de a ne testa mărturiile cu un detector de minciuni etc. Cam aceeași reacție a avut-o și polițistul citind-o. Expertiza nu poate demonstra cine în cine a mers. Poate polițistul voia ceva bani. P nu crede. Nu se știe de fapt. Pentru „fuga”, cum o numesc ei, de la fața locului, P ar trebui să stea închis 15 zile, sau să i se retragă permisul de conducere pentru un an. Și dacă nu ne putem demonstra nevinovăția: să-i vopsim mașina „păgubașului”. Dar una în plină figură nu vrea?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu