A vorbit despre prietenii literare (Matei Călinescu și Mircea Ivănescu),
despre „barbarii hipertehnologizați” în care riscăm să ne transformăm,
despre literatura ca formă a dragostei,
despre literatura care ne învață să ne tehnologizăm sentimentele.
A povestit savuros despre Mircea Ivănescu.
A citit „poezii dintr-o viață anterioară”, când vinul era pentru el „un mijloc de transport”, din „Monstrul sacru”, dar și dintr-un manuscris în lucru care „umanizează frica de moarte” (Dumitru Crudu), „o îmblânzește” (Em. Galaicu-Păun).
„Literatura dacă poate să facă ceva, e să te schimbe în mai okay pentru cei din jur.” (îl citez din memorie) Desigur că puteți să nu fiți de acord cu această opinie. Pur și simplu vreau să vă intrig și să vă fac să regretați, voi, cei care nu ați venit. A meritat. Rare ori se întâmplă să ies cu un sentiment de satisfacție totală de la cenacluri. Și unul din aceste raruri e azi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu