6 noiembrie 2011

cordonul

Are viața ei. Paralelă și independentă de-a mea. În pofida faptului că împărțim același corp. Am mult mai puțină putere asupra ei decât îmi imaginam. Eu mă culc. Ea se scoală și se plimbă dintr-o parte în alta. Are îndeletnicirile și necesitățile ei. Eu fac meditații. Ea tocmai în momentul acela găsește de cuviință să salte și să boxeze. Eu termin de mâncat. Ea abia începe, bucuroasă. Mai mult decât atât. Am pofte care nu sunt ale mele. La toate, mă mai și manipulează, ștrengărița! Am mers să o vedem la ecografie. Trebăluia satisfăcută, cu zâmbet giocondian pe chip, ca o astronaută în cosmos. La un moment dat, a simțit că o ținem sub observație și a început să-și acopere fața cu mânuțele. Dar când a văzut că tot nu cedăm, s-a apucat să ne arate limba. Fascinația mea, amestecată în două cu frică, a fost să o văd strângând în pumnișor cordonul ombilical, de care trăgea de parcă ar fi tras clopotele. Înțeleg eu... jucărie, dar dacă îl rupe? Din dorința de a fie liberă și independentă cu desăvârșire.

3 comentarii:

  1. Tot uit să spun că e un poem superbissim, acesta, cu cordonul...
    Iaka cine o să-ţi tragă chişca la scris poeme!
    Încă puţin şi îţi vine concurentul!

    Doctor Jivago

    RăspundețiȘtergere
  2. E bună faza cu... CHIȘCA! :))

    Dar nu-s prea mulți poeți pe metru pătrat? Poate mai bine... CRITIC LITERAR! Fioros și nemilos!

    RăspundețiȘtergere
  3. Felicitari, ma bucur foarte mult pentru voi !
    Vica

    RăspundețiȘtergere