Am făcut obsesie din a-i scoate mucii din nas şi din a-i
curăţa partea interioară a labiilor, aceste zone „geografice” dosite care-mi
răscolesc din nebuloase instictive atracţia irezistibilă faţă de scorburi şi văgăuni.
Nu-i mai tremură mâinile ca la început şi
nu se mai face palidă una cu peretele încât să nu o pot distinge. Se holbează
curioasă, împreună cu tata, şi mă examinează în detalii. Fără nici o decenţă! Când
o văd animată că înmoaie iar beţişorul cu vată în ulei de măsline şi tata începe
să-mi fluture cu spor zornăitoarea aceea roşie deasupra capului, în mod sigur
că nu scap.
Mă simt ca un câine în lesă. O lesă de lungimea cam... a 3
ore. Distanţa de la o alăptare la alta. O zbughesc în oraş şi când ţâţele îmi
ating indicele de duritate al nucilor de cocos şi încep a-mi umezi sutienul, sunt
nevoită să iau urgent drumul spre casă. E semn clar că i s-a făcut foame şi că mă
poate descotorosi de senzaţia de a fi grea, umflată şi dureroasă. Sunt gata-gata să fac a ploaie, vorba lui
tata, dar cedez în faţa inventivităţii lui. A aşternut în fotoliul meu de
maşină câteva tricouri de-ale mamei pe care le-a scos din coşul cu rufe, m-a culcat
în el ca-ntr-un uter, la un picior distanţă de biroul la care lucrează – atât cât
să ajungă să mă legene, şi s-a aşezat în faţa computerului. Ticăitul tastelor se
asemăna întrucâtva cu bătăile inimii ei. M-am ghemuit cu faţa în mirosul
hainelor mamei. O absenţă prezentă.
Ce fată frumoasă, am zis ca să leg un
capăt de vorbă cu vecina din scara de alături care-şi plimba copilul de câteva
luni, îmbrăcat într-un costum roz, într-un cărucior roz. E băiat, s-a grăbit să
mă corecteze. Ce băiat cuminte!, a
exclamat ea, aplecându-se peste căruţul meu de culoarea jeansului şi văzând-o pe V îmbrăcată într-un
body verde cu picăţele galbene.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu