7 august 2012

un fel de a mă răzbuna

Camera noastră de hotel miroase a stână. Din cauza ştergarelor în care mă mulg peste noapte şi le las atârnate pe peretele cabinei de duş la uscare. Recepţionera se face a nu mă vedea ori de câte ori trec pe lângă ea, cu V sau fără. Şi trec, cred, de vreo 10 ori zilnic. În schimb e suficient P să se înfăţişeze la parter cu V în braţe, că fata le iese zâmbitoare în întâmpinare. Începe să o drăgălească pe V, să se bebeluşească crezând că o face talentat, pre mintea ei. Mă revolt în sinea mea că o crede incapabilă să înţeleagă ceva mai mult decât maimuţărelile şi schimonoselile ei de cuvinte. Personal, discut cu V cum aş discuta cu un matur. Îi povestesc lucruri serioase şi inteligente, cărţile pe care le citesc de exemplu, dar pe scurtătură pentru că niciodată nu are răbdare să asculte până la capăt dacă povestea se lungeşte. Sau ne jucăm în litere. Jocul ei preferat în ultimele două săptămâni. Trei zile la rând în curtea hotelului s-au organizat nunţi. Nunţi ca la moldoveni. Cu muzică infernală ca să nu se audă om cu om decât ţipându-şi unul altuia la ureche şi de calitate îndoielnică. M-am sculat noapte de noapte să-mi storc pieptul inflamat şi dureros. Prin ferestruica de la baie, că alt loc, decât baia, în care să mă retrag ca să nu-i trezesc pe-ai mei nu aveam, muzica pătrundea agresiv şi nestăpânit. Pătrundea şi prin geamul de la odaie, chiar dacă era închis. Pătrundea prin gaura de sub uşă, prin pereţi. Şi odată cu ea, simţeam cum toată omărăia aceea gălăgioasă dădea busna peste mine. Tare îmi mai doream atunci să aibă şi ei, fiecare dintre ei, câte o ţâţă dureroasă, măcar una. Să devină lucizi de durere. Aplecaţi peste propriul piept tăcuţi şi însinguraţi. Stăteam pe wc câte o oră, două, trei, mulgându-mi canalele obturate, până când nu mai rămâneam decât o piele plină cu zgomote risipită de oboseală. Aşa a fost trei zile. Nunţile au trecut, iar eu tot pe closet mă mulg. Şi când dau ochii cu recepţionera mi-o imaginez ce bine i-ar mai sta cu o ţâţă din asta. Pe frunte.

3 comentarii:

  1. aurelia,am ris in hohote la finalul acestei marturisiri...imi place mult cum descrii totul, mai ales umorul tau...sa va creasca fata sanatoasa, cu asa parinti nu va fi altfel...

    RăspundețiȘtergere
  2. acesta îmi e scopul: să râdă lumea citind, indiferent de ce se întâmplă în text.

    mulţumesc de gând bun.

    RăspundețiȘtergere
  3. seara de seara astept si eu sa-mi adoarma odorul, doar asa mai citesc de-ale Aureliei. e real si amuzant.

    RăspundețiȘtergere