despre siguranţă şi dragoste

Păşesc cu picioarele tot mai depărtate unul de altul. În sfârşit, cu siguranţă. Ca un bărbat. Ba nu, ca un urs! Legănat. Ca să-mi menţin echilibrul şi cele 10 kg adăugate. De parcă aş fi pe mare. Un marinar pe un vas ce se clatină. Ba nu, o răţuşcă! Am mersul unei raţe. Sting lumina şi mă întind pe orizontală şi umplu patul numai burtă şi ţâţe, vorba lui P (bucură-te, îi zic, că sunt diversă și permanent „nouă”; acum mă umflu, după am să mă dezumflu), iar Degeţica mai caută să fie plimbată şi legănată. Nu înţelege că stinsul luminii înseamnă că gata, dormim. Tocmai atunci îi vine pofta cea mare de joacă. Îmi lipesc burta de P. El îi spune povestea de seară şi parcă se linişteşte, dar imediat ce punem geană pe geană, îşi reîncepe mişcările, salturile de parcă am avea o minge de baschet între noi. Semi-dormim. Semi-vorbim. Şi ca să nu ne plictisim, începem să ne... iubim. Ca-n cântecul acela. Cred că-i unica perioadă în care Degețica participă și ea. O familie unită! Nu știu dacă înțelege ce frumusețe de timp trăiește acum.