aurelia aurita

Ştiam că e o meduză. (M-)am dat în căutare pe google.

I-am expediat un mesaj:

vezi de cine te-ai îndrăgostit! păzea!

când omul îşi dă prea multă importanţă:

• scriitorul (Sartre, Cioran, Rimbaud, Celine, Laozi, Cărtărescu sau... Suceveanu, Beşleagă, MVC, "mucoşii postmodernişti care suferă de vedetism" etc. - nu contează cine, în definitiv, TOŢI!), scrie anume despre el, mai mult - îi ia în derâdere situaţia tragică pe care o trăieşte;
• relieful se mişcă din cauza lui (munţii îţi bârzoiază capurile, râurile îşi schimbă cursul apelor, polul nord îşi schimbă locul cu polul sud etc.);
• toate fenomenele meteorologice (ploaie, vânt, ninsoare, lapoviţă etc.) sunt pentru el şi vin să rezoneze cu starea lui de spirit;
• chiar şi apocalipsa profeţită în 2012 el a provocat-o!

alegerea preşedintelui USM

Ce faună! C E E E F A A A U U U N Ă!!! Dar ce discursuri! Mă refer la cele... naftalinizate!, dar ce-s mai grăim!, vorba lui mvc - unul dintre eroii congresului (erou în cel mai bun sens, fără nicio adiere peiorativă). Pot şi eu să am eroii mei? Aşa cum mi-i alegeam din poveştile din cărţile pentru copii. Ehe! Evenimentul de azi e bun pentru un studiu de caz în psiho-grando-socio-literaro-manie! În cazul scriitorilor totul capătă proporţii, un fel de suprarealism amplificat în dimensiuni: ridicolul e supraridicol, absurdul e absurdul ultim, rânjetul, butaforia, caraghiosul, derizoriul - ehe! Ehe-he! Ce festin! Pot să nu mănânc nimic luna asta

.

"Noi la vârsta voastră scriam despre moşnegi, dar voi despre... nicî!", mi se adresează x.

Pentru că nu pot tăcea... postez discursul criticului Mircea V. Ciobanu. Intenţionează să-l citească mâine în cadrul Congresului US.

Fiindcă această adunare se produce acolo unde – „tradiţional” – ne luăm rămas bun de la cei decedaţi, înţeleg că organizatorii vor să ne spună că USM este defunctă, iar noi suntem invitaţi să-i cântăm prohodul.
Nicio tragedie, orice s-ar întâmpla azi, aici. Chiar dacă am decide, d.e., suspendarea activitatii USM nimic nu s-ar schimba în viaţa scriitoricească. N-ar apărea nicio carte proastă în plus, niciuna bună în minus. Ar rămâne fără ocupaţie câţiva colegi, care se află mereu în treabă pe la sediul US, dar asta-i altceva. Că dacă ne împiedicăm de acest „contraargument”, reiese că pentru ei ne-am adunat.
O idee şi mai radicală: autodizolvarea US. Ar fi un gest curajos şi chiar am ieşi onorabil dintr-o situaţie… confuză. Nimeni nu m-ar mai reprezenta, decât chiar eu însumi, într-o chestiune politică, estetică, etică, în fine. Nu mi-ar mai fi ruşine când un scriitor s-ar face de râs pe cont propriu şi nu reprezentând o entitate din care fac parte şi eu. Nimeni nu m-ar mai întreba: ce-i cu Uniunea, ce-i cu Preşedintele, cu consilierii, ce-i cu directorii de program, ce-i cu premiile USM?
Nu va trebui să ne mai batem capul: ce-i cu Casa de Creaţie, ce-i cu sediul uniunii şi cu arendatorii? Cum se cheltuiesc banii acumulaţi din arenda sediului de către cantină şi de către alte instituţii? De ce nu ajung bani nici – măcar! – pentru premiile US?
Apropo, cinci ani în urmă, la Uniunea Scriitorilor era o singură subdiviziune funcţională: Barul Uniunii Scriitorilor, numit, poetic, BUS. Azi, nici acesta nu mai adună scriitori. Din barul scriitorilor s-a transformat în barul unui singur scriitor (şi acela, nebăutor)!

Dacă ne autodizolvăm, nimeni nu va întreba de ce Uniunea Scriitorilor din Moldova este o asociaţie care, în esenţă, propagă un soi de separatism literar. Or, dacă e să judecăm după relaţiile literare pe care le-a stabilit USM, se creează impresia că axis mundi sau ombilicul literaturii române trece doar prin Huşi, Galaţi, Târgovişte, Ploieşti sau Craiova, ocolind Iaşul, Clujul, Braşovul, ca să nu mai vorbim de Bucureşti. Se vede preferinţa şi amiciţia "conducerii", de fapt a anturajului lui Cimpoi (pe care anturaj, se pare, dl acad. nu-l mai stăpâneşte).
Nu puneţi numai pe seama aroganţei opiniile unor critici din România despre noi. Este o anume percepţie, pe care noi, din păcate, o alimentăm, prin proliferarea unor opere de calitate dubioasă şi cerşirea de aplauze ieftine. Tocmai de aceea îi îndrăgim doar pe acei „fraţi” care ne laudă. Din păcate, asta ne leagă tot mai mult (la nivel instituţional) de un segment marginal şi periferic al literaturii române.
Nu ne putem roti tot timpul în jurul aceloraşi statui: ni se învârte capul. Iar dacă timpul ni se scurge printre degete, de ce să ne supărăm pe epitetele depăşiţi sau defazaţi? E uşor să-i sărim în cap autorului acestei opinii. E mai greu să încercăm să depăşim o stare de fapt. Cu Uniunea de azi, vom rămâne nu numai depăşiţi, ci şi înapoiaţi.

Uniunea, în formula ei actuală, este o continuatoare fidelă a celei de pe timpul sovietic. „Proiectele şi programele”, ca să ironizez pe seama unui departament-cheie, se reduc la următoarele: serbări, aniversări, înmormântări, atitudine paternalistă faţă de tineri şi… moţăială cvasipermanentă. Chiar mă gândesc dacă această Uniune… nu ne-a fost lăsată cumva ca blestem, ca un soi de Transnistrie spirituală, ca să ne batem şi să ne mâncăm în jurul ei.
În general, situaţia din USM, cu un preşedinte care stă în fruntea organizaţiei două decenii ne aminteşte de Mao Zedong, de Kim Ir sen sau de L.I. Brejnev… condus la rându-i de un politbiuro (nu Consiliul US, ci de vreo patru evanghelişti, care de fapt sunt trei... unul îmi scapă, iar celălalt e – în rimă – Matei).
Esenţa situaţiei este, totuşi (şi) de altă natură. Are Dumitru Crudu o piesă, Alegerea lui Alexandru Şuţţo (vă amintiţi? – cea mai bună piesă românească din 2003, premiul UNITER, apoi, filmul televizat al lui Dominic Dembinski, cu Horaţiu Mălăiele şi Răzvan Vasilescu). Acolo, după decesul domnitorului, anturajul continua să conducă ţara în numele acestuia şi poporul chiar îl realege (!!!) pentru un nou termen. Deducţia de suprafaţă: lucrurile se schimbă doar atunci când se schimbă anturajul, suita, oastea regală. Or tocmai astea rămân la noi neschimbate, anturajul înşurubându-se tot mai adânc în fotolii, sub privirea tot mai obosită, tot mai indiferentă a lui… conu’ Mihai.

Opera se face la masa de scris şi se publică în periodice. Direcţiile estetice, şcolile şi grupările literare se conturează în jurul revistelor. Cărţile se tipăresc prin contact direct cu editurile. Nu mai e nevoie de tutelare, nu e nevoie, slavă Domnului, de cenzură de orice soi. La ce bun Uniunea?
Normal, în cazul în care lucrurile rămân pe vechi, va trebui să ne retragem din USM şi, fie să ne căutăm de treabă, fie să căutăm o altă formulă de asociere, pe alte criterii, pe alte filiere de activitate, nicidecum repetând formula actuală. Implicând tehnologii moderne de promovare a literaturii, întruniri, seri poetice, colocvii, dezbateri, cenacluri, concursuri de manuscrise, evaluarea pe criterii estetice şi premierea producţiei literare, contacte cu instituţiile europene de profil, cu organizaţii scriitoriceşti din alte ţări. Tot aici s-ar înscrie proiecte comune sau coordonate cu filiala Chişinău a USR, cu Institutul Cultural Român, cu PEN-Clubul, cu Uniunea Editorilor, cu revistele literare şi editurile din Basarabia şi din România etc.

Dar, în cazul în care va fi schimbată conducerea US şi, implicit, se vor schimba strategiile ei, toate acestea pot fi realizate în cadrul acestei uniuni. Apropo: uimitor şi chiar stupefiant pentru mine a fost să văd pe site-ul USM secvenţe de la activităţi de rezonanţă, pentru care US n-a mişcat un deget.
Propunerea mea (cea cuminte): să-l alegem pe Mihai Cimpoi preşedinte (de Onoare, bineînţeles), iar pe Arcadie Suceveanu – preşedinte efectiv al US. În acest mod, vom ieşi din revoluţii şi vom începe reformele, printr-un transfer lent de putere de la preşedinte la vice… Iar alegerea în această funcţie a Preşedintelui Filialei USR ar însemna şi sfârşitul separatismului literar basarabean.

Aureliu Busuioc. O scrisoare

http://erizanu.cartier.md/aureliu-busuioco-scrisoare-2076.html

cititul

După ce citim fiecare ce-i pofteşte inima, după ce aducem în stare de incandescenţă fiecare laptopul lui, când deja avem ochii roşii de oboseală, ne strecurăm pe neobservate în dormitor, sub cearşafuri. Ne-am făcut obişnuinţă, înainte de somn, P să-şi picure nişte soluţie în cristalinul ochilor ca să mai reziste un pic şi să citească, în voce, o povestire SF din Ray Bradbury. Citeşte cu intonaţie, expresiv. Are ceva din căldura protectoare a lui ta, când îmi citea poveşti şi asta mă înduioşează. Câteodată se întâmplă să-l ascult în semitrezie. Îmi place grozav felul acesta în care mă petrece în somn... sau "petrecanie în moarte" cum ar spune bunica. La un moment dat hotarul devine labil încât nu pot face deosebirea dacă ceea ce văd cu "ochiul minţii" e ceea ce-mi citeşte sau, deja visare. Câteodată se întâmplă să pierd firul, bunăoară ca aseară, şi să-l reconstitui din imaginaţia personală, în somn. Eh, ce atâta scriu, scriu, asta tre de filmat cu camera ascunsă. Dacă se poate, o cameră ascunsă în vise

.

Am avut zile triste şi frustrante. Mă refer la cele în pregătire de nuntă, suprapuse pe reparaţii în apartament. Zile în şir în care nu am pus mâna pe o carte, nu am deschis-o, decât pentru a o scoate din saci, a o şterge de praf şi a o aranja în bibliotecă. P se simţea un şofer de troleibuze, eu - o taxatoare. Camera cea mai mare am tranformat-o în bibliotecă. Sacii cu cărţi - 15 la număr, erau de 2 ori mai mulţi decât toate celelalte lucruri la un loc. Meşterii se uitau întrebător la noi: ce facem cu atâtea cărţăraie? Le mănânc! Au trecut şi acele zile. Şi sunt vie. Şi P, de asemenea.

pian... electoral

Mi-e greu să-mi imaginez că la Operă, la "Frumoasa din pădurea adormită" de P. Ceaikovski, toate biletele erau deja vândute. "Stalker"-ul lui A. Tarkovski îl am acasă, privit la bis. A rămas muzica clasică, la pian, în duet, cu interpreţi din Rusia şi Belorus. Prima pereche - în agonie, frenetică, fugărindu-se unul pe altul, prinzându-se, agitându-se în prinsoare. A doua, bănuiesc, e un cuplu - armonioasă, cântând la patru mâini, alternanţe contrastante, dar în unison. Apoi a fost Iuta. Merlot şi discuţii, şi discuţii. Dan e agitat. Vorbeşte lucruri incredibile. Am o intuiţie, şi tre să-mi notez detaliul ăsta, ca să mă conving că e adevărat când va veni timpul, RLP şi LR vor fi cele debarcate. Dl ML rosteşte cu propria guriţă lucruri care nu-l pun în valoare: "În campania electorală suntem concurenţi, niciun fel de alianţă, adică duşmani - PLDM-istul calcă pe gâtul PL-istului şi aşa mai departe. Mergem peste oameni... vii!" Dl S era mai viu. Din cauza alcoolului sau că l-au însufleţit cei care-l vor susţine vineri. (P deja a câta oară mă întrerupe pe parcursul acestor însemnări, dar nu am putere să mă enervez. Se înfăţişează gol-goluţ în faţa mea şi insistă să dansăm tangoul pe care l-am dansat la nuntă: Dute măi băiete şi te culcă că-s concentrată. Şi apoi, ai servit şi tu suficient Merlot. Oricum nu pot scrie ceva închegat cu atâta bruiaj.)

confesiuni

De trei ori a fost să mă simt inutilă în viaţa ei. Prima dată s-a întâmplat când avea un an şi a refuzat să mai sugă piept. Mi-am zis: Gata, fiica mea nu mai are nevoie de mine. Am avut o lungă depresie. A doua oară s-a întâmplat în clasa întâi. Când a început să citească. Am izbucnit în plâns când am auzit-o prima dată. Nu mai avea nevoie de mine să-i citesc poezii şi poveşti. Se descurca singură. Şi de această dată mi-am zis: Gata, am pierdut-o pentru totdeauna! Şi acum, când se căsătoreşte mi se rupe inima. Fiica mea chiar nu mai are nevoie de mine.

menaj cu amintiri

Am şters uşile de praf, am spălat baia etc., umăr la umăr cu P, şi m-am gândit la ma care mă ciocănea permanent în vârful capului: "N-o să te măriţi niciodată că nu eşti gospodină." Îmi era greu, în context, să găsesc vreo deosebire dintre ea şi găina din curte care-şi ciupea puiul cel mai pipernicit până-i dădea sângele. Era ca toţi ceilalţi, doar că avea puful de-un galben mai intens şi era, evident, mai mic. Devenisem un fel de mamă adoptivă. Am început să-l port cu mine în buzunarele hainelor. Se liniştea când simţea căldurică umană. Ma spunea să încetez cu nebuniile că oricum va muri. Băteam cu degetul în grămăjoara de crupe imitând găina care-şi chema puii la mâncare croncănind şi lovind seminţele cu ciocul. Până la urmă a deprins. După vreo juma de lună se ţinea scai alergând şi piuind după mine. Îl lăsam liber prin curte pentru că avea viteză şi putea să se apere singur fugind de găina aia turbată. Dar tot numai de fusta mea se ţinea. Odată s-a întâmplat pur şi simplu să-l strâng cu uşa de la intrare. Din neatenţie. L-am îngropat la marginea grădinii. I-am meşterit o cruce. Pe locul ăla ta, câţiva ani mai târziu, a zidit un garaj.

pastorală la Truşeni

Ţuşca & Ţuţuşca

tunel în cer

dragoste în bătaia vântului

Molda asta e o fricoasă

pastorală

onirice

Aveam câte două inele fiecare. Unul care ne lega dragostea, altul - invizibil, împlântat adânc în inelar, ţinea de carieră. Ne promiteam unul altuia, fâlfâind mâinile cu verighetele invizibile, că nu ne vom limita în libertate şi fiecare va respecta spaţiul celuilalt

.

În altă noapte am născut 10 gemeni. Miniaturali şi foarte abili. Mi-au amintit de amibele în apă. Astă noapte am visat coperta cărţii. Înfăţişa un fel de ceaţă în clar de lună, un alai fără feţe. Nu eram sigură că titlul se potriveşte cu textele propriu-zise. M-am trezit angoasată. Nici trează nu sunt sigură că e cel mai potrivit.

trio

Conceptul dulce

Ciocolatele şi prezervativele stau în aceeaşi secţiune a frigiderului. De când am hotărât să trăim împreună. Abia azi a fost să observ.

.

Nu numai lucrurile urâte pot să mă inhibe

Am înţeles asta când M mi-a dăruit un blocnot. De o fineţe rară. Ce cadou chinuitor. Umblu cu el o săptămână, iată, în geantă şi nu mi se dă mâna să-l... murdăresc. Sunt blocată. Am ideea că tre să scriu în el numai lucruri geniale. Şi acestea întârzie să se întâmplă.

.

Mersul înainte

Microbuzul 111 e singura rută care leagă 3 puncte cardinale: fosta mea gazdă, redacţia şi casa în care stau cu P. Mi se întâmplă a doua oară să adorm în trasport. M-am trezit în afara oraşului. La Truşeni.

cu adevărat, contează finalul acestui text

P a uitat verigheta acasă. Şi-a dat seama ajuns la universitate. S-a întors înapoi după ea. E atât de nefiresc să mă prezinte "soţia mea" sau eu să-l... "soţul meu". Acum, în Turcia, înota ca sălbaticul, cu degetele strânse în pumn, să nu piardă inelul. Naşa devine parcă unsă cu miere când îi spun "năşica". P zice: "Am atâta păr sur în cap că ştiu eu unde să ling să placă" "Se vede, stai liniştit."
..................................
"Nu mănânc nimic, dar mă umflu." Nu ştiu dacă a mai mers la medic. Nu ştiu ce are. Nu ştiu dacă îndeosebi mai are ceva. Poate doar amintirile. Nu ştiu dacă mai trăieşte. Pur şi simplu mi-am amintit.
...................................
P s-a grăbit să-mi strângă chiloţii tare de tot în pumni, să-şi îndese nasul în ei, să ispire profund... ca mai apoi să-i lase dezamăgit: "Sunt noi. Încă nu s-au îmbibat de parfumul corpului tău." Data viitoare când pleacă câteva zile îi dau la pachet, alături de talismanul care-i poartă noroc şi fularul protector, şi o piesă din lenjeria de corp.
....................................
Tare aş vrea să nu mă sune. Întâmplător a fost să fiu martor la scena aia. O doamnă masivă, după ce a scuipat şoferul când a coborât, a mai tras şi două picioarele în farul microbuzului sfărmându-l. Şoferul - după ea. O apucă de niţe. Culmea a fost când doamna i-a dat cu tortul în cap. Copilul ei, de vreo 8 ani, alături de ea, n-avea nicio reacţie. Am crezut că e semidebil, dar el de fapt se simţea ca după un zid, protejat. Şoferul m-a rugat mult de tot să-i dau nr. de tel. şi, la necesitate, să merg să depun mărturie ce şi cum au văzut ochii mei, au auzit urechile mele.

.....................................

Când Ro a rămas însărcinată, ta a avut un vis prevestitor. Azi l-am telefonat şi-l întreb ce a visat că am o veste bună. Nu, nu sunt însărcinată. Ceva mai mult. Îmi apare o carte.

T cel adevărat

T este prost ca un dop de plută zice
dacă tai (cu acurateţe!) doar secvenţele plăcute
ale vieţii apoi le alături
(că nu pot să nu se alăture)
poţi să lipeşti ca un puzzle
până ţi se adună de-o viaţă normală
sau cum ai vrea tu să ţi se fi întâmplat
şi mai zice că prostia lumii (de la Erasmus încoace)
pe mulţi deştepţi a inspirat multe cărţi deştepte a născut
pentru cei care n-au înţeles T e o fiinţă proteică
un istm îngust care leagă două continente rătăcite
iar alteori e o pălărie cu boruri late
care nu te apără de ploaie (de ce ar face-o?)
ci doar de găinaţul celor care cred că zboară
T mai zice eu cred că Tu ai născocit
un personaj extraordinar eu doar încerc
uneori să-i joc rolul
T este doar o parte din T
zice eu nu mă despart niciodată
în schimb mă împart fără rest
glumeşte desigur
T cel adevărat este de necuprins
de neînchipuit

am revenit pe orbita mea

Capul e la loc. De asemenea mâinile, picioarele, inima, visele şi dorinţele, poezia. Slavă ţie, aşezare! Sper să nu mai intervină nimic major, ce mi-ar da totul peste cap: cititul blogurilor, regimul, tabieturile şi mai ales jurnalul.

invitaţie din partea Prinţesei Fluture şi a Prinţului Vânt

Notaţi-vă în agendă ziua de 10.10.2010!

Noi, Aurelia & Petru,

liberi, nesiliţi de nimeni

şi în consens cu familiile Borzin & Negură,

vă invităm cu drag la începutul a ceea ce va fi:

şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi.

Dacă vreţi să intraţi în poveste şi să ne împărtăşiţi fericirea,

veniţi cu noi duminică la Moldexpo, Casa Vinului, Sala Six Continents,

la ora 16.00, unde va avea loc cununia civilă,

după care vom continua cu o petrecere bahică şi muzicală.

Naşii: Aura & Radu Granaci.

Prezenţa este obligatorie! Vă aşteptăm cu mare drag.

Dacă nu am murit azi voi trăi încă 120 de ani. Alergătură prin ploaie. Toată ziua. Abia intrată în casă. Naşa parcă e sora mea. E nebună. A naibii de nebună. P a pierdut pariul. Cum am deschis ochii, am adormit, dar mă suna naşa, telefonul era peste două camere, am alergat buimacă, plină de somn, P uitase să pună deşteptătorul, cum am deschis ochii şi am văzut cearşaful am fost bucuroasă că P a pierdut pariul.

borzinii, negurenii, verighetele

Ce nume voi purta după căsătorie. Toată lumea are ceva de spus şi mai ales să-mi dea sfaturi. M-a sunat dis-de-dimineaţă să-mi sară în cap de ce rămân... Borzin. Nu e vorba că-mi place sau nu-mi place numele Negură, oameni buni. Dar nu numele defineşte esenţa relaţiei noastre. Mamele noastre, la drept vorbind, seamănă din punctul ăsta de vedere şi din altele. Îndeosebi toate mamele seamănă şi gândul ăsta mă face să le privesc cu o oarecare compasiune. Doamne, oare şi eu aşa voi ajunge?
......................................
Cumpăratul verighetelor. Ameţitor. Lucitor. Ce înseamnă când nu ştiu ce vreau şi nu mă pot decide. Mă orientam către aur alb, apoi o combinaţie dintre aur roşu şi alb, apoi un ineluş cu ochi din diamant. P zice că a auzit voci care i-au spus să nu cumpere cu diamant, dar din platină. Ne reprezintă cumva: simplu, minimalist, dur, elegant.

......................................

Am mâncat usturoi. Ambii. Deci ne vom iubi de la spate.

similitudini, diferenţe, bani, dragoste

Îi spun că seamănă cu v.e. când îşi pune şapca, şi se înfurie: „Nu faci nicio deosebire! Şapca mea englezească, cumpărată din Paris, nici pe aproape nu seamănă cu cea rusească.” „Gata, gata! Eşti inconfundabil!” Ne pupăm în ascensor până coborâm ca să liniştim apele. Dar în sinea mea oricum rămân cu aceeaşi părere. Subiectivă, evident. Nepriceputa de mine. Mai ales în şepci şi în nasurile care se ivesc de sub ele.
...................................
„Voi continua, după ce ne căsătorim, să scriu în loc de jurnal de mireasă, jurnal cu... pestelcuţă”. P nu mă aude bine că mergem în microbuz şi înţelege: „...jurnal cu p... în p...” Mai în scurt, o pornografie lingvistică.
....................................
El programează mobilul să sune exact peste 9 min., când fierbe orezul, eu îl pregătesc cumva intuitiv, cu un simţ biologic al timpului. El măsoară cantităţile de condimente, mai ales sarea. Eu le pun la ochi. El mănâncă nici rece, nici fierbinte, eu îmbuc alimentele cum sunt. Azi mă grăbeam să ies din casă – o groază de treburi prin oraş, el mă opreşte să mănânc mai întâi, apoi toate celelalte. Eram furioasă, dar peste juma de oră îi eram recunoscătoare. În ziua nunţii eu vreau să ne fotografiem mai mult, el vrea să mergem într-un restaurant să luăm prânzul. El vrea un copil. Eu am să fac gemeni. El este exact şi calculat. Eu aproximativă. El este echilibrat. Eu înfocată. În schimb ambilor ne place vinul roşu şi când dansăm tango nu ne mai călcăm pe pantofi. Când nu scriu jurnal sunt frustrată. Şi el încearcă să mă înţeleagă.
......................................
El numără banii. Mulţi. Îmblu goală prin faţa lui. Într-o parte, în alta şi P nu rezistă. Lasă banii şi... se ia după mine.

pasiune şi detalii

Nu-mi pot imagina cum e să te căsătoreşti pe "frigălăul" ăsta. Cu nasul în iarnă şi în rochie vaporoasă. Când am ajuns într-un târziu acasă, a trebuit iar să "mă joc" cu redistribuirea invitaţilor la mese: Ion vrea să stea lângă Maria, iar Maria vrea cu Vasea, iar Vasea are două fiice care nu se dezlipesc de el. Cornel vrea cu tinerii la masă, iar Marusea lui vrea cu invitaţii naşilor. Şi tot aşa până mi-am ieşit din balamale: Eu când merg la o nuntă nu înaintez pretenţii cu cine şi la ce masă să stau! Veţi sta unde vă aşez!!! S-a terminat povestea!!! Şi am închis telefonul. Pentru totdeauna. Am vertijuri numai când stau şi mă gândesc de câte ori i-am cuplat, decuplat, adunat, scăzut unul altuia, deplasat de la o masă la alta, că deja... au făcut înconjurul sălii, în varii combinaţii... ca pe o tablă de şah.

.....................................

Mi-a trecut febra musculară şi pot fi mai senină. Tangoul e aproape bun. Tania zice că tre să emanăm mai multă agresivitate, pasiune şi energie sexuală. Am convenit cu P înainte de a începe dansul să ne inducem de fiecare dată starea de rivalitate seductivă: tigrul şi leoaica. Mârâim fioros înainte de a începe să scoatem foc din flecurile pantofilor.

......................................

Mi-am dus pantofii la reparaţie şi cizmarul zice că azi numai doamne fără... frâne au venit la el. Aveam ros cam un cm şi ceva la un toc al pantofului. Şi el s-a mirat, şi eu m-am mirat.

......................................

Intru în baie şi mă dezbrac şi vine ursul la miere. Trage uşa după dânsul când intră. În apartament toate geamurile sunt deschise pentru aerisire. Iar noi inspirăm şi transpirăm de înfocare în baie. Cu uşa închisă.

relax - în fugă

A mers dimineaţa să facă respiraţii în pădure. Pentru prima dată în ultimele două săptămâni ne-am permis să dormim ceva mai mult, să ne sculăm în voie, fără deşteptător. Am amânat toate ieşirile, toate zborurile. Lupu a venit din pădure cu flori, adică Panciuşca, adică P. Flori pentru Ciuşca sau Ţuşca lui (Ţuşca e de la răţuşca). V zice că se teme de femei. Mai ales de naşa. Acum două săptămâni mânca numai carne, bere şi fete frumoase. Azi era depresiv. Asambla dormitorul şi se gândea că nu şi-a văzut copilul mai bine de două săptămâni. Am intrat în săptămâna nunţii ca şi cum. P zice în glumă că de lunea viitoare voi fi "robânia Izaura" iar el "don Antonio"! Cu 45 de min. înainte P îşi aminteşte că e invitat la Publika. Am încălzit cu viteza luminii două cratiţe cu apă din filtru (că nu avem apă), i le-am turnat peste cap, în timp ce se rădea, i-am călcat cămaşa (pentru prima dată calc o cămaşă, P zice: calco cum poţi, în special zona gulerului, că în rest nu se va vedea, o să iau o vestă şi un sacou), în timp ce-şi încălţa ciorapii îl parfumam, în timp ce-şi usca părul telefonam la taxi, în timp ce-şi punea în geantă mobilul şi portmoneul descuiam cele trei uşi, în timp ce ne pupam la ieşire îmi spunea că nu s-a pregătit deloc şi va născoci pe drum ce minciuni să vorbească, în timp ce închideam uşa în urma lui îl încurajam că el e pregătit pentru această emisiune înainte de a se naşte. Diseară dormim pe un dormitor cât un stadion. Tot dormitorul nostru e numai pat. P zice poate măcar aşa nu o să mă ticsesc în el toată noaptea. Înseamnă că mi-e frig, că vreau să mă cuprinzi, dacă vin şi vin peste tine.

în ritm de tango

Lucrurile mi se întâmplă mai avalanşat decât viteza mea de a le fixa. Luăm lecţii de tango. Azi l-am devansat pe P. Făceam cu mai multă exactitate mişcările, mai ales alea în care eu sunt personajul activ, în ofensivă, vampă cuceritoare. După mai bine de o oră, eram transpirată ca un căluţ şi roşie ca o roşie. P a cărat juma de zi mobilă. Zicea dimineaţa că vede stele verzi. L-am încurajat: dacă ar fi stelele albastre atunci..., dar dacă abia-s verzi, e în regulă! Prima dată, acum două dimineţi în urmă l-am văzut enervat, credeam că va arunca cu ceva. Nu ştiu cine suna în uşă cu intermitenţe. P se apropia de uşă şi întreba cine e, ţipa cine e. Tipul se liniştea. Numai să ne aşezăm să mâncăm, iar soneria. P iar ţipă, se enervează şi, din principiu, nu deschide, dacă tipul nu vrea să se prezinte. Şi tot aşa până am deconectat soneria. La amiază, P află că misteriosul care "se joacă la sonerie" e gunoierul. Gunoierul e surdomut. Voia nişte bani că a cărat nişte resturi de mobilă pe care le-am lăsat în coridor. Idee n-am de ce scriu toate lucrurile astea mărunte. Lui P i se pare că fac risipă de apă. Pur şi simplu încă nu m-am acomodat cu robinetul şi chiuveta astea noi. Zice că îl pârăsc pe blog. Într-o seară ne-am tuns reciproc. Ieri, la ora de dans: unu, doi şi... un, doi, trei, unu, doi şi... pârţ. După ce am râs bine de incident, L nu a mai insistat să exersăm la bis mişcările alea cu aplecatul pe spate şi cu picioarele evantai.

Domnul Păpădie şi alţi domni

Nu am timp nici să mănânc, dar încă să mai scriu pe blog. Doamne, ce obositor e să te căsătoreşti. O groază de formalităţi şi alergătură, alergătură. Punctez câte ceva: ieri, Domnul cu Papionul sau, dacă vreţi Domnul Păpădie - e altfel, cu totul altfel decât cum îl percepeam la distanţă (aţos, impenetrabil). Despre discuţia pe divanul psihanalitic, altădată.

....................................

P susţine că faptul de a mă aşeza în faţă, lângă şoferul de taxi, vorbeşte de disponibilitatea mea de a intra în discuţie cu el. Mă interesează pur şi simplu poveştile lor de viaţă. Ieri i-am povestit şi lui una, curioasă de tot, dar era eclipsat de faptul ca am vorbit cu tipul în cauză şi nu a putut aprecia valoarea informaţiei. După ce ne contrazicem P se duce în pădure. "Freacă menta, doamna cu sângele", zice P. Vă spun de ce. Când mai am timp. O pauză cât de mică. Merg să beAu un ceai. Cu halva. Ei şi, dacă am glucoza din sânge într-o cantitate mult mai mare decât norma, sau proteine prea multe în urină. Cine a stabilit norma? Cine ştie cât e norma? Mama măsii de normă.